Fostul erou al luptei împotriva comunismului, Lech Walesa, s-a alăturat protestatarilor contra reformei justiţiei în Polonia
Situația din Polonia este tot mai tensionată după ce conservatorii partidului majoritar Lege şi Justiţie (PIS) au reușit impunerea unei legi care forțează ieșirea la pensie a circa 40% dintre judecătorii Instanței Supreme.
Fostul erou al luptei împotriva comunismului Lech Walesa și-a manifestat sprijinul faţă de preşedinta Curţii, care refuză să-şi părăsească postul înainte de încheierea mandatului și să se pensioneze, informează France Presse. De cealaltă parte, premierul polonez acuză Curtea Supremă că adăposteşte foşti judecători comunişti, autori ai unor „sentinţe ruşinoase”.
Venit special de la Gdansk, Lech Walesa s-a alăturat, miercuri seara, manifestanţilor reuniţi în faţa Curţii Supreme, pentru a „apăra independenţa justiţiei”. El a promis să revină, ”dacă trebuie”.
„Cei care încalcă Constituţia sunt criminali. Dacă noi cedăm tribunalele, aceasta va continua. Trebuie să facem totul pentru a apăra” justiţia independentă, a spus Walesa.
„Cu un astfel de număr de manifestanţi nu se va obţine mare lucru”, a mai spus el, încurajând și alți oameni să se alăture protestului.