Vice-ministrul polonez al apărării, Cezary Tomczyk, a declarat miercuri că Polonia este de acord ca armele pe care le-a oferit Ucrainei să fie folosite împotriva teritoriului rus. Acesta le-a sugerat și celorlalte state ce sprijină Ucraina să procedeze la fel
Oficialul polonez a declarat în cadrul unei emisiuni radiofonice că „Ucraina are dreptul să lupte şi să se apere cum consideră de cuviinţă”. „Nu există restricţii asupra folosirii armelor poloneze pe care le-am trimis” Ucrainei, a insistat vice-ministrul Cezary Tomczyk, potrivit Agerpres.
Acesta a îndemnat și celelalte țări din NATO care au oferit sprijin Ucrainei „să ridice restricţiile” la acest capitol. Totuși, a admis că această situație este „complexă” și că poate crea „diverse probleme”.
Purtătorul de cuvânt Dimitri Peskov a declarat că este la curent cu ceea ce a admis vice-ministrul polonez, însă acest lucru era deja cunoscut. „Am văzut declarația, dar acest lucru era oricum destul de evident chiar și înainte, nu existau secrete în această privință”, a spus Peskov, potrivit TASS.
Peskov a explicat că în Moscova au avut loc discuții privind reacția pe care Rusia o să o aibă în cazul în care Kievul ar folosi arme occidentale pentru a lovi ținte pe teritoriul rus. „Am vorbit în repetate rânduri despre acest lucru. Mai mult, președintele Putin a răspuns la această întrebare în timp ce vorbea cu reporterii la Tașkent”, a declarat Peskov.
După ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a solicitat aliaților să permită Ucrainei să atace direct teritoriul rus cu armele furnizate ca ajutor militar, discuțiile pe această temă au stârnit controverse în Washington și în capitalele europene. Cele mai rezervate, în special Roma și Berlin, au avertizat asupra riscului escaladării conflictului din Ucraina, menționând posibilitatea ca președintele rus Vladimir Putin să recurgă la arme nucleare.
Putin a amenințat Europa cu „consecințe grave” dacă NATO va permite Ucrainei să utilizeze armament occidental pentru a lovi ținte pe teritoriul rus. El a subliniat că reprezentanții NATO, în special din Europa, ar trebui să fie conștienți de riscurile implicate.
„Aceşti reprezentanţi ai ţărilor NATO, în special din Europa, mai ales în ţările mici, ar trebui să fie conştienţi cu ce se joacă. Trebuie să-şi amintească faptul că sunt adesea state cu un teritoriu mic şi cu o populaţie foarte densă”, iar „acest factor este un lucru serios la care ar trebui să reflecteze înainte de a vorbi despre lansarea de atacuri în profunzimea teritoriului rus”, a atenţionat Putin, vorbind la o conferinţă de presă la finalul unei vizite în Uzbekistan.
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a afirmat că statele UE trebuie să găsească un echilibru între riscul de escaladare și necesitatea ca Ucraina să se apere, considerând totuși că armata ucraineană ar trebui să aibă posibilitatea de a lovi teritoriul rus cu arme occidentale.
Cu toate acestea, Statele Unite, principalul furnizor de ajutor militar pentru Ucraina, au transmis prin purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, că Washingtonul nu recomandă Kievului să lanseze atacuri asupra teritoriului rus cu arme americane.