Donald Tusk, președintele Consiliului European și fost premier al Poloniei, va fi audiat de o comisie a Parlamentului polonez ce investighează mai multe presupuse fapte de evaziune fiscală săvârșite de foști membri ai guvernului, informează EFE.
Investigația este condusă de Mariusz Horala, membru al partidului de guvernământ Lege şi Justiţie. Donald Tusk s-a pronunțat de mai multe ori împotriva măsurilor mai ales din domeniul Justiție luate de Guvernul PiS.
Alte 25 de persoane vor fi chemate să depună mărturie în fața comisiei. Printre ele se numără și fostul premier Ewa Kopacz, care i-a succedat în funcţie lui Donald Tusk după ce acesta a plecat la Bruxelles pentru a ocupa postul de preşedinte al Consiliului European. Vor mai fi audiați foști miniștri, inclusiv Grzegorz Schetyna, care în prezent conduce partidul liberal.