Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, conform căreia Polonia a găzduit pe teritoriul său închisori secrete ale CIA, a devenit definitivă marți, după ce instanța europeană a respins solicitarea de reexaminare a verdictului depusă de guvernul polonez, informează Reuters.
Decizia, care a fost postată pe site-ul CEDO, se traduce prin aceea că Polonia trebuie să plătească acum compensații unui palestinian și unui saudit deținuți într-o închisoare CIA de pe teritoriul polonez. Totodată, autoritățile de la Varșovia trebuie să finalizeze rapid o anchetă penală care să stabilească dacă oficialități poloneze se fac vinovate de faptul de a fi permis ca pe teritoriul țării să funcționeze o închisoare a CIA, scrie Agerpres.
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat Polonia, la 24 iulie 2014, pentru implicarea sa în programul închisorilor secrete ale CIA privind presupuși teroriști. Varșovia a fost condamnată pentru rolul său în torturile suferite pe teritoriul polonez, în 2002-2003, de un palestinian și un saudit, înainte ca aceștia să fie transferați la baza americană Guantanamo (Cuba).