Reacția Poloniei după ce Comisia Europeană a propus tăierea fondurilor UE pentru ţările care nu respectă statul de drept

Publicat: 02 05. 2018, 19:25

Polonia reacţionează după ce Comisia Europeană a propus oficial, miercuri, printr-o decizie fără precedent, „restrângerea accesului la fondurile UE” pentru ţările membre care încalcă statul de drept, cu aplicare din următorul cadru financiar multianual, 2021-2027.

Adjunctul ministrului polonez de externe, Konrad Szymanski, a declarat că Polonia se va opune adoptării unui buget al Uniunii Europene care nu asigură un echilibru între nevoile diferitelor state membre.

„Drumul către un compromis deplin privind bugetul UE este încă foarte lung”, a spus oficialul polonez în faţa presei, potrivit agenţiilor Reuters şi PAP, el anticipând că negocierile iniţiate miercuri prin propunerile avansate de executivul comunitar vor fi „cu siguranţă cele mai dificile din istoria UE”.

Forul comunitar a subliniat în aceste propuneri consolidarea legăturii dintre finanţarea Uniunii Europene şi statul de drept.
„Cu ajutorul noilor instrumente propuse, Uniunea va putea să suspende, să reducă sau să restricţioneze accesul la finanţarea din partea UE în mod proporţional cu natura, gravitatea şi amploarea deficienţelor care afectează statul de drept. O astfel de decizie ar urma să fie propusă de Comisie şi adoptată de Consiliu prin vot cu majoritate calificată inversă”, se arată într-un comunicat al Executivului de la Bruxelles.

Această propunere privind condiţionarea accesării fondurilor europene de situaţia statului de drept nemulţumeşte guvernul de la Varşovia, a cărui dispută cu Comisia Europeană pe tema reformelor din justiţie nu este soluţionată. În plus, propunerea de buget a executivului comunitar cuprinde şi o diminuare a fondurilor alocate Politicii de Coeziune, un alt motiv de nemulţumire pentru Polonia, precum şi pentru celelalte state central şi est-europene, notează Agerpres.

Polonia nu va accepta reduceri ‘disproporţionate’ ale sumelor alocate Politicii de Coeziune, a indicat Konrad Szymanski, insistând că fondurile structurale ajută Uniunea Europeană în ansamblu.
„Întotdeauna am subliniat că Politica de Coeziune (…) serveşte întregii Uniuni Europene. Ea nu este o politică de ajutor sau un fel de schemă de împrumuturi nerambursabile, ci o politică de investiţii pentru UE în ansamblu. Cu siguranţă nu vom accepta reduceri disproporţionate la acest capitol”, a mai afirmat oficialul polonez.

Printre ţările vizate de propunerea Comisiei Europene de „restrângere a accesului la fondurile UE” se numără Polonia, Ungaria şi România.