Polonia acuză Germania că și-a încălcat promisiunea de a-i oferi tancuri în locul celor pe care Varșovia le-a dat Ucrainei

Publicat: 25 05. 2022, 21:08
Andrzej Duda, președintele Poloniei, e dezamăgit de Germania, pe care o acuză că și-a încălcat o promisiune. Sursă foto: Hepta - DPA Images

Andrzej Duda, președintele Poloniei, a acuzat Germania că nu și-a respectat promisiunea de a oferi țării sale tancuri în schimbul celor pe care Varșovia le-a dat Ucrainei. „E o mare dezamăgire pentru noi”, a precizat Duda. Germanii, în schimb, spun că e vorba de o neînțelegere. La Berlin nu există prea multă speranță că se va ajunge la un acord.

Polonezii, încă un motiv de nemulțumire vizavi de Germania

„Am dat tancuri Ucrainei, chiar un număr foarte mare, pentru a o ajuta ajutor urgent.

Dacă am fi sprijiniți de aliații noștri germani cu tancuri pentru a le înlocui pe cele pe care le-am dat Ucrainei, am fi recunoscători. Ne-au promis acest lucru, dar am auzit că acum Germania nu vrea să se țină e cuvânt. E o dezamăgire pentru noi…”, a declarat Andrzej Duda, la Forumului Economic Mondial de la Davos, potrivit notesfrompoland.com.

Declarațiile au fost făcute în contextul în care polonezii oricum sunt nemulțumiți de modul în care germanii și francezii au reacționat la războiul declanșat de Rusia în Ucraina. De altfel, criticile la adresa cancelarului german Olaf Scholz vin atât din afara țări, cât și din partea propriilor colegi și a germanior de rând.

Versiunea germanilor privind înlocuirea tancurilor

Polonezii au susținit că au trimis în Ucraina cel puțin 240 de tancuri T-72 de concepție sovietică. Ei speră să primească la schimb tancuri de la aliații lor.

Sursele Der Spiegel susțin că cehii au acceptat modele mai vechi de tancuri din Germania în schimbul celor pe care ei le-au dat Ucrainei, dar polonezii au insistat să primească cea mai nouă versiune, crezând că aceasta le-a fost promisă.

Germania, în schimb, susține că asta e imposibil deoarece nici propria armată nu are încă aceste noi tancuri în dotare.

Christine Lambrecht, ministrul german al Apărării, ar fi recunoscut în privat că nu există nicio speranță privind un acord cu Varșovia.

În schimb, Verzii germani, care se află la guvernare în Berlin, au făcut cin nou notă discordantă de colegii lor de la guvernare și au insitat ca Polonia să fie ajutată căci și ea, la rândul ei, „a făcut deja multe pentru a sprijini Ucraina”

Polonia a încheiat recent un acord cu SUA pentru achiziția a 250 de tancuri Abrams de ultimă generație, dar acestea vor veni abia în 2025-26. Până atunci, „ne bazăm pe sprijinul NATO și SUA, dar și pe sprijinul Germaniei”, a susținut președintele Duda.