Polonia: 10 persoane au murit din cauza frigului
Un număr de 10 persoane au murit din cauza frigului în ulrimele 36 de ore în Polonia, unde temperaturile au coborât în anumite regiuni sub minus 22 de grade Celsius, a anunţat sâmbătă poliţia naţională citată de AFP.
„Corpul unei femei în vârstă de 40 de ani a fost descoperit sâmbătă dimineaţa pe o stardă, în apropiere de locuinţa acesteia, la Horyniec-Zdroj, un orăşel din sud-estul ţării”, a declarat Bartosz Wilk, un purtător de cuvânt al poliţiei locale.
„Potrivit primelor informaţii, ar fi consumat prea mult alcool şi ar fi murit de hipotermie”, a adăugat el.
„Corpul unei persoane fără adăpost, în vârstă de 54 de ani, a fost găsit într-o baracă pe care o ocupa ilegal, pe un teren viran, la Przemysl (sud-est), iar cel al unui bărbat în vârstă de 50 de ani (a fost găsit) pe stradă, în apropierea unui bar, la Debica. Cei doi bărbaţi au murit din cauza hipotermiei”, a spus purtătorul de cuvânt.
Valul de frig face ravagii de miercuri. Cele mai scăzute temperaturi au fost înregistrate în estul ţării, la Wlodawa, unde mercurul termometrului a coborât sub minus 22 de grade Celsius şi sub minus 24 de grade Celsius la nivelul solului, a declarat Anna Nemec, o reprezentantă a Institutului Meteorologic polonez.