Cel mai important diplomat al Chinei va vizita Germania și Belgia luna viitoare, în încercarea de a reseta relațiile cu o Europă sceptică: Wang Yi va participa la Conferința de Securitate de la München și va vizita sediul UE, potrivit unor surse din diplomație care nu au putut însă reda datele exacte ale agendei de la Bruxelles, relatează Politico.
Va fi oficialul de cel mai înalt nivel care va vizita Europa de la Congresul Partidului Comunist din octombrie iar turneul reprezintă o oportunitate de a depăși tensiunile din relația Chinei cu Europa, pe fondul sprijinului Beijingului pentru Moscova, în ciuda invaziei Ucrainei de către Kremlin.
La rândul lor, cancelarul german Olaf Scholz și președintele Consiliului European Charles Michel au mers deja la Beijing în noiembrie și decembrie, asigurând ceea ce ei au numit expresia de dezaprobare a lui Xi față de amenințarea Rusiei de a folosi arme nucleare împotriva Ucrainei.
De asemenea, Xi a avut întâlniri cu liderii Italiei, Olandei și Spaniei în timpul summitului G20 din noiembrie iar președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că va vizita China chiar la începutul acestui an.
După ce fostul ministru de externe Yang Jiechi a fost ridicat la rangul de șef al diplomației Partidului Comunist Chinez a încetat să se mai ocupe de UE, lăsând-o în seama noului ministru Wang, alegând să se ocupe în primul rând pe relațiile SUA-China.
Există, de asemenea, semne de intensificare a contactelor dintre Beijing și Washington, cu secretarul de stat american Antony Blinken, care urmează să viziteze Beijingul la începutul acestui an pentru a „extinde cooperarea” – relatează publicația citată
În ciuda avertismentului Beijingului cu privire la amenințările nucleare ale Moscovei, liderii chinezi și ruși consilidează o alianță împotriva ordinii mondiale occidentale; în cea mai recentă convorbire cu Putin, pe 30 decembrie, Xi a salutat un parteneriat strategic cuprinzător „mai matur și mai rezilient” cu Rusia, menționând un „nivel record” pentru comerțul bilateral în primele 11 luni ale anului trecut.
Diplomații chinezi au încercat să minimalizeze legăturile Beijingului cu Moscova, ajunse la un punct culminant cu doar câteva săptămâni înainte de invazia rusă, când Xi și Putin au anunțat un parteneriat „fără limite”.
Noul ambasador al Chinei la UE, Fu Cong, a transmis însă că „oamenii nu ar trebui să citească prea mult” etichete precum „fără limite”, adăugând că Beijingul ar putea descrie relațiile cu UE în aceiași termeni, conform Politico.
Mai mulți oficiali care s-au întâlnit cu Fu, după ce acesta și-a început activitatea în urmă cu o lună, au declarat că este foarte dornic să vadă cum să reînvie procesul de ratificare blocat în ceea ce privește Acordul cuprinzător privind investițiile UE-China.
Acordul, împins cu fervoare de fostul cancelar german Angela Merkel și de departamentul comercial al Comisiei Europene, a rămas „înghețat” de Parlamentul European, după ce Beijingul i-a sancționat pe unii parlamentari europeni ca răspuns la sancționarea oficialilor chinezi implicați în suprimarea musulmanilor uiguri din Xinjiang.