Poliția din Germania oferă o recompensă uriașă pentru prinderea unei femei de 42 de ani. A furat peste un milion de euro de la firma unde lucra

Publicat: 23 12. 2022, 12:56
Actualizat: 23 12. 2022, 12:58
Sursa Foto: Polizeipräsidium Stuttgart

Poliția din Stuttgart caută o femeie de 42 de ani acuzată că a furat o sumă imensă de bani de la compania la care era angajată.

Furtul a avut loc la mijlocul lunii octombrie, însă instanța a aprobat acum ca poza suspectei să fie făcută publică.

O femeia a furat peste 1 milion de euro de la firma la care lucra

Femeia era angajata unei societăți de transport valori și zilnic manipula sume mari de bani. Pe 14 octombrie ea ar fi furat peste 1 milion de euro și de atunci a dispărut fără urmă, anchetatorii suspectând că este deja în străinătate, potrivit presei germane.

Cu toate că identitatea ei nu a fost făcută publică, polițiștii susțin că femeia de 42 de ani are 1,74 m înălțime, ochii albaștri-verzui, păr blond platinat și are foarte multe tatuaje pe tot corpul, mai ales pe brațe.

Sursa Foto: Polizeipräsidium Stuttgart

Poliția nu a oferit detalii despre cum a fost comis furtul, pentru a proteja cursul investigației.

Anchetatorii oferă o recompensă de 37.500 de euro pentru informații care duc la capturarea suspectei, iar cei care știu ceva despre caz au fost invitați să sune la (0711) 89905778 sau să trimită un e-mail la stuttgart.pp@polizei.bwl.de.