Podul Artelor din Paris a fost evacuat după ce un grilaj s-a prăbușit sub greutatea ”lacătelor iubirii”
O parte din grilajul de pe Podul Artelor din Paris (Pont des Arts sau Passerelle des Arts), pe care se află câteva mii de „lacăte ale iubirii” agăţate de turişti, s-a prăbuşit duminică după-amiază, determinând poliţia pariziană să evacueze şi să închidă podul, informează AFP.
„Incidentul s-a produs în jurul orei 17.50. Un grilaj de 2,40 metri s-a prăbuşit pe pasarelă, fără să facă victime”, a precizat un reprezentant al Poliţiei din Paris.
„Pasarela a fost imediat evacuată şi închisă”, a spus el.
Un arhitect de la Prefectura pariziană şi reprezentanţi ai primăriei din Paris s-au deplasat la faţa locului.
„O barieră a fost amplasată în cursul serii, podul va fi redeschis luni”, a precizat aceeaşi sursă.
Podul Artelor sau Pasarela Artelor, care traversează Sena în faţa muzeului Luvru şi oferă pietonilor una dintre cele mai frumoase vederi asupra Parisului, este cunoscut în lumea întreagă pentru miile de „lacăte ale iubirii”, pe care cuplurile de îndrăgostiţi vin şi le agaţă de-a lungul parapetului său, pentru a-şi „sigila relaţia”, aruncând apoi cheia în Sena.
Prezentă pe toate continentele, inclusiv în ţări precum Germania, Rusia şi China, dar mai ales în Italia, această tendinţă – denumită de unii „epidemie” – a „lacătelor iubirii”, aduse de cuplurile care vor să îşi celebreze relaţia, a ajuns pe Podul Artelor din Paris în 2008.
Limitată până în 2010, ea a sfârşit prin a acoperi întregul parapet de 150 de metri şi s-a propagat apoi spre celelalte poduri pariziene.
Aproximativ 40 de lacăte au fost semnalate recent în vârful Turnului Eiffel.