Plecați din PSD, Şerban Nicolae și Liviu Pleşoianu vor candida la alegerile parlamentare pe listele PER

Publicat: 22 10. 2020, 18:38

Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu, plecați din PSD pentru că nu au fost puși pe listele pentru parlamentare,vor candida totuși în 6 decembrie, dar din partea Partidului Ecologist Român (PER).

Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu pleacăd e la PSD la PER

Senatorul Şerban Nicolae a anunţat joi că va deschide lista candidaţilor Partidului Ecologist Român (PER) pentru Senat, după ce, în aceeaşi zi, a demisionat din PSD, partid care n-a mai dorit să-l pună pe listele pentru alegerile parlamentare, tot la PER candidând şi Liviu Pleşoianu – fost membru al PSD.

„Las campionilor în intrigi interne bucuria de a justifica de ce au blocat procedura şi au preferat impostura. Am decis să candidez pentru un nou mandat de senator. Îi mulţumesc lui Dănuţ Pop şi colegilor săi din Partidul Ecologist Român pentru că mi-au oferit această posibilitate şi au asigurat formalităţile necesare. Pe unii îi cunosc de mai mult timp şi împreună am conceput proiectul prin care scoaterea din ţară a lemnului brut să fie interzisă pentru zece ani şi sancţionată ca infracţiune. Nu sunt o vedetă politică şi nici soluţia-miracol. Sunt un om de echipă. De aceea, alături de colegii de la PER şi în echipă cu Liviu Pleşoianu, cu transparenţă şi onestitate, ca întotdeauna, vreau să ofer electoratului din Bucureşti o alternativă politică de patriotism, legalitate, dreptate socială şi viaţă sănătoasă. O alternativă la listele cu candidaţi „de import”, la cele cu „implant de celebrităţi” şi la cele care se bazează pe atacul la sacii cu voturi”, a scris Şerban Nicolae pe Facebook.

Senatorul spune că plecarea din PSD a fost unmoment greu în cariera sa politică, fiind partidul la înființarea căruia a pus umărul în 1992.

„Am pierdut multe competiţii politice, cu precădere în interiorul propriului partid. Am pierdut şi o competiţie electorală pentru Parlament, iar pe alte trei le-am câştigat. Niciodată nu mi-am pus problema să plec din partid în funcţie de rezultatul competiţiilor politice la care particip. De peste 23 de ani sunt avocat. (…) Activitatea mea publică a fost transparentă şi asumată. Cu bune şi cu rele. (…) Însă, maxima acurateţe în judecarea activităţii mele politice o dă reacţia adversarilor politici, a celor care îşi doresc distrugerea PSD”, a adăugat Şerban Nicolae.

Șerban Nicolae:Este ca și cum România îl scotea pe Hagi din echipă la cererea adversarilor

Şerban Nicolaea anunțat, joi,că şi-a dat demisia dinPSD. SenatorPSDdin 2004, Nicolaese compară cu Hagi de la Mondialul din 1994 şi spune că eliminarea sa este ca și cum România l-ar fi scos pe decarul naţionalei din echipă, la cererea adversarilor.

”Am trecut și prin intemperii, și prin seisme, și prin evenimente mai contondente, mereu am fost alături de partid. Am fost izgonit de unii care veniseră ca oaspeți și se descălțau la ușă.

Acțiunile mele din actuala legislatură, toată prestația mea publică ca parlamentar ar fi trebuit să fie recompensată, eu tot ce am făcut, am făcut în beneficiul electoratului. Faptul că sunt contestat cu atâta vehemență de adversarii politici asta spune totul. Este ca și cum, la Mondialul din 94, România îl scotea pe Hagi din echipă pentru că așa cereau adversarele. ”, spune Șerban Nicolae, potrivit stiripesurse.ro.