PLAYBOY-UL POCĂIT: Un milionar a renunțat la avere și petreceri. INCREDIBIL cum arată acum și cu ce se ocupă! (FOTO)
Un om de afaceri milionar a renunțat la averea sa substanțială în favoarea săracilor, după ce în urma unui accident rutier a ajuns la pușcărie, iar mai apoi și-a întâlnit iubirea vieții sale. Încă dată, viața bate filmul, iar Dailymail ne oferă toate detaliile acestei povești.
Când sirianul Mazzi Dumato, 38 ani, crescut în Brazilia și Dubai, a fost implicat într-un accident în lanț cu noul său Ferrari de 150.000 $, a decis că e timpul să-și reevalueze stilul de viață și să plece într-o călătorie. A avut timp de gândire cât a stat la închisoare unde a realizat că singura lui avere consta într-o pernă și o pătură, asemeni celorlalți deținuți. "A fost incredibil să-mi dau seama de asta", mărturisește Mazzi Dumato.
La un an după ce a părăsit Dubaiul, se afla într-un club din Brazilia unde a auzit o tânără vorbind despre Africa,își amintește Dumato."Se oferise voluntar UN pentru Congo imediat ce se externase din spital unde se trata de leucemie. Decisese să meargă acolo pentru a-i ajuta pentru un an de zile, timp în care boala ei putea recidiva oricând. Am cunoscut-o imediat ce s-a întors din misiunea umanitarș și acum este soția mea, Milena, care m-a inspirat teribil la acel moment. Ne-am mutat împreună și am început să ne gândim ce putem face."
Dumato și Melina deciseseră inițal să doneze bani pentru caritate în Republica Dominicană, dar după ce au vizitat refugiații haitieni au realizat că acești oameni au nevoie de timpul și dedicarea lor, nu neapărat de banii pe care i-ar fi putut oferi.
"Atunci am realizat că nu este vorba despre bani în caritate, ci de a servi cu adevărat altora." – spune sirianul ajuns în Brazilia.
Lucrurile au luat însă o turnură tragică și Milena s-a îmbolnăvit de cancer la sân, a avut nevoie de o dublă mastectomie și transplant de măduvă. Dumato a cheltuit fără să clipească 700.000 $ pe tratamentul ei. S-a implicat apoi în achiziționarea domeniului unde medicul Milenei plănuia să facă un centru de prevenție și tratament alternativ al cancerului.
"Am cumpărat terenul cu condiția ca jumătate din profitul acestui centru să fie folosit pentru tratarea gratuită a celor săraci", spune fostul playboy de Dubai.
"Avem nouă proprietăți de acest gen, fiecare cu o poveste incredibilă. Nu toate au devenit centre medicale. Centrul de prevenire a cancerului va fi operațional la sfârșitul lui 2017, dar avem deja de un centru de tratament funcțional, în Curitiba, lângă spitalul unde a fost tratată soția mea. Este dotat cu 32 de paturi și oferim pe lângă asistența medicală, trei mese pe zi pentru familiile pacienților. Vin și o mulțime de oameni care nu au unde dormi.
Mai am o fermă de cafea în Panama și în rest sunt proprietăți închiriate care generează fondurile necesare centrelor de tratament sau plata facturilor medicale pentru fratele Milenei, care acum e și el bolnav."
Eforturile lui Dumato de a ajuta oamenii din America de Sud au făcut ca veniturile sale să se diminueze drastic, iar acum el și soția sa doarm într-o rulotă sau la cantina pe care au construit-o pentru săraci.
"Practic am donat toți banii", susține Mazzi Dumato fără să regrete nici măcar o secundă noul stil de viață.