Externe - 20 nov, 21:34
Transnistria trebuie să capete un statut special într-o Moldovă unitară, suverană și neutră, se arată în noua Concepție de Politică Externă rusească.
Documentul a fost aprobat prin decret de președintele rus Vladimir Putin și publicat joi la Moscova, notează România Liberă.
Actul condamnă continuarea extinderii NATO și apropierea tehnicii militare a acestei alianțe de granițele Rusiei.
Moscova mai consideră că, pentru rezolvarea conflictului transnistrean, trebuie păstrat actualul format de negocieri, se arată în Concepție de Politică Externă.