Planul de pace al Ucrainei, analizat la Malta. „Lumea a văzut prea mult sânge”
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a participat la o reuniune alături de alți 66 de consilieri de securitate națională, organizată în Malta, pentru a formula un plan de pace, plecând de la cele zece puncte formulate.
Cerințele Ucrainei în planul de pace
Printre cele zece puncte de pace ale Ucrainei se numără solicitarea pentru restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, retragerea trupelor ruse, protecție aprovizionării cu alimente și enerrgie, securitate nucleară și eliberarea prizonierilor, conform Agerpres.
Consilierii se așteaptă ca rezultatul întâlnirii să fie un acord pentru organizarea unui summit global pentru pacea la finalul acestui an.
Chiar dacă Malta este o țară neutră, ministrul de Externe maltez, Ian Borg, a spus că va continua să susțină integritatea teritorială a Ucrainei.
„Deşi suntem o ţară neutră, nu putem să nu condamnăm nedreptăţile, atrocităţile şi abuzul de putere din regiune. Rămânem în fruntea condamnării acestei agresiuni”, a spus Borg.
Țările participante la reuniune
Printre participanții întrunirii s-au numărat reprezentanți ai țărilor arabe, afircane, europene, sud-americane și asiatice, dar nu s-a publicat nicio listă oficială. Având în vedere că au participat foarte multe țări, înseamnă că a crescut interesul pentru încheierea conflictului în Ucraina în comparație cu reuniunea saudită din august, unde au participat doar 40.
Egiptul, China, Emiratele Arabe Unite și Rusia, care a numit întâlnirea ca fiind una antirusească, nu au participat, în schimbat s-au prezentat reprezentanți ai Armeniei și Mexicului.
La reuniunea care s-a desfășurat cu ușile închise s-a discutat și despre capacitatea Ucrainei și Occidentului de a susține spriinul continuu, în condițiile în care conflictul din Israel mută atenția de la problema din Ucraina.
Reprezentanții Ucrainei și Maltei au emis o declarație comună în care se face referire la angajamentul participanților pentru o pace durabilă bazată pe Carta ONU. Părțile implicate vor lua măsurile necesare pentru organizarea unui summit de pace în viitor, dar nu s-a stabilit nicio dată.