Un accident survenit la o staţie de reciclare a apelor uzate a provocat deversarea unei cantităţi mari de deşeuri nefiltrate care conţin nămol sulfuros în Marea Baltică, ducând la închiderea plajelor în vestul Letoniei, au anunţat luni autorităţile locale, relatează AFP.
Cel puţin 1.250 de tone din aceste ape uzate s-au scurs în urma prăbuşirii, duminică, a unui zid la fabrica din Liepaja, un oraş de coastă cu 70.000 de locuitori.
Inspecţia sanitară din Letonia a ordonat închiderea tuturor plajelor, de la graniţa lituaniană până la oraşul Pavilosta, la nord de Liepaja, şi a interzis înotul în Marea Baltică.
Serviciul naţional de protecţie a mediului a deschis o anchetă privind accidentul, semnalând luni că în fiecare oră continua să se verse în mare 400 de tone de deşeuri lichide, scrie Hotnews.ro.