Plajele din sudul Italiei au fost invadate de viermele de foc. Operatorii de turism se tem de consecințe

Plajele din sudul Italiei au fost invadate de viermele de foc. Operatorii de turism se tem de consecințe
Sursă foto: Pixabay

Viermele de foc, cunoscut drept „vermecanul” este o specie care a început să populeze plajele din Marea Adriatică și Tireniană. Motivul înmulțirii acestei specii de vierme este încâlzirea globală.

Ce riscuri are pentru om

Viermele de foc a început să se răspândească pe litoralul din sudul Italiei, iar prezența sa poate să fie comparată cu cea a meduzelor. Aceștia pot face înotul mai puțin plăcut pentru oameni dacă intră în contact cu ei, însă contactul cu această specie nu este letal, potrivit stiridiaspora.ro.

Până acum, întâlnirea dintre om și această specie de vierme nu era atât de probabilă. Însă odată cu schimbările climatice, șansele unui om de vedea un vierme de foc în apă au crescut considerabil.

În cazul în care un om intră în contact cu acest vierme, simptomele sunt asemănătoare cu cele în cazul meduzelor. Perii albi care acoperă spatele viermelui ar putea provoca arsuri, eritem, mâncărime și forme de parestezie sau amorțeală.

În cazul oamenilor efectele sunt ușoare, însă la alte animale mai mici, înțepăturile pot duce la paralizie și astfel pot să devină o sursă de hrană pentru acest vierme.

Când a fost văzut prima dată viermele de foc în Marea Mediterană

Prima mențiune cu privire la prezența viermelui de foc în Marea Mediterana, a fost în 1832 într-o literatură științifică.

Deși teritoriul său era întotdeauna zona de sud a Italiei, în ultimii ani prezența sa a fost văzută și în zonele mai nordice, respectiv în Arhipelagul Toscan, în Marea Tireniană și de-a lungul coastelor Apuliene ale Mării Adriatice.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:03 - Rareș Hopincă, despre posibila alianță de dreapta la București: „Sunt expresii ale supărării că președintele Klaus Iohannis nu va avea un serviciu după alegerile generale din această toamnă” (VIDEO)
12:02 - Alfred Simonis, reacție la acuzațiile PNL: Nu-l urmăresc pe Siegfried Mureșan sau cum îi zice. Mă și amuză uneori cum toate veștile bune sunt ale PNL și toate problemele sunt din vina PSD (VIDEO)
11:44 - Boloș anunță încă un ajutor financiar pentru sinistrați: „Știu că sunt voci care contestă sprijinul. Îi întreb: cum am fi putut închide ochii la suferința unor oameni care s-au văzut neputincioși în fața unei catastrofe naturale?”
11:35 - Guvernul acordă noi ajutoare, de 15.000 de lei, după inundații. Ciolacu: Peste 6.000 de persoane singure sau familii vor beneficia de acest ajutor / Alocăm 62 de milioane lei autorităților locale din Galați pentru reparații de drumuri, poduri (VIDEO)
11:32 - Ce se întâmplă cu mâncarea gătită la Masterchef. Cei trei jurați doar o gustă
11:23 - Hezbollah a atacat sediul Mossad de lângă Tel Aviv cu o rachetă balistică. Armata israeliană spune că atacul e o premieră
11:22 - Surse: PNL este în negocieri pentru o majoritate de dreapta în Consiliul General al Capitalei
11:22 - Ciolacu, în ședința de guvern: Adoptăm noi măsuri de sprijin pentru producătorii agricoli / Le asigurăm antreprenorilor plata la timp a ajutoarelor de stat prin IMM Plus (VIDEO)
11:13 - Singura țară care poate pune capăt războiului este SUA, spune Libanul: Numărul civililor strămutați urcă la 500.000
11:07 - Marcel Ciolacu: Prelungim plafonarea prețurilor la polițele RCA pentru încă trei luni, până la sfârșitul anului. Preîntâmpinăm apariția unor dezechilibre în piață și creșterea prețurilor la aceste poliție auto (VIDEO)