Cunosctul om de afacere moldovean Andrei Trangă, proprietarul „Andy’s Pizza” și „La plăcinte”, lansează acuzaţii dure după ieşirea din arestul preventiv. Acesta susţine că tot dosarul este o înscenare a lui Vladimir Plahotniuc prin Partidul Democrat pentru ca să îi fie preluată afacerea.
Andrei Trangă a cerut, joi, Consiliului Superior al Procurorilor, să desemneze un procuror care să cerceteze acțiunile procurorului general Eduard Harunjen, care ar fi orchestrat dosarul penal împotriva sa, dar și acțiunile ilegale ale procurorilor și reprezentanților SIS, care ar fi acționat la cererea unor adepți ai PD, ca să-i preia afacerea.
„Solicit demararea investigațiilor, deoarece procurorii și serviciile speciale, urmărind scopul preluării afacerilor mele „Andy’s Pizza” și „La plăcinte” de către persoane afiliate fostei guvernări, m-au supus monitorizărilor ilegale, reținerii și arestării abuzive, înaintându-mi învinuiri aberante, bazate pe declarațiile datornicului și concurentului meu comercial, urmărit penal în Republica Moldova, Federația Rusă și ltalia, în condițiile în care încă din prima zi din care am fost reținut, PCCOCS dispunea de probe incontestabile ale nevinovăției mele”, scrie Andrei Tranga, într-un document obţinut de Centrul de Investigații Jurnalistice şi publiat pe anticorupţie.md.
Afaceristul a cerut „să fie desemnat un procuror care va porni urmărirea penală în privința acțiunilor de abuz de putere, amestec în înfăptuirea justiției și tragere cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate, săvârșite de procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în complicitate cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS), Procurorul General și persoanele din anturajul Partidului Democrat”.
Andrei Tranga a fost reținut la 25 aprilie, în baza unui denunț, făcut de omul de afaceri Viorel Varzari. El a fost pus sub învinure de Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cazuri Speciale pentru complicitate, cu alte patru persoane, la deposedarea de afacere și estorcarea unei sume mari de bani. Denunțul a fost făcut de către Varzari în timp ce se afla în custodia statului, fiind învinuit de escrocherie, iar după ce a semnat denunțul a fost lăsat în arest la domiciliu.