La numai cinci ani a avut deja două expoziţii de pictură la New York şi a strâns din vânzarea tablourilor sale mai bine de o sută de mii de euro. Iar performanţele micii Picasso nu se opresc aici. În numai o lună, îşi va expune din nou lucrările la prestigioasa galerie Agora, tot la New York.
Aelita Andre, sau micuţa Picasso din Australia, are acum cinci ani, însă a început să picteze la numai doi ani. Criticii o descriu drept cea mai tânără artistă profesionistă din lume, iar pasionaţii de artă din întreaga lume par să le dea dreptate. Picturile pe care le-a expus până acum în cadrul a două galerii de prestigiu din New York au fost vândute pentru sume impresionante, mai ales dacă luăm în considerare vârsta celei care le creează. Cel mai ieftin tablou a fost achiziţionat pentru suma de 3.700 de euro.
Pasiunea Aelitei pentru pictură a fost descoperită de mama sa, care a observat că fetiţa are o tehnică a pictatului complet diferită faţă de ceilalţi copii de vârsta ei. În timp ce colegii săi de joacă se plictiseau după câteva minute petrecute în faţa planşei, micuţa Picasso picta chiar şi câte două ore. Chiar mai mult, părinţii săi spun că se supără dacă cineva încearcă să îi sugereze ce culori să folosească ori cum să îmbunătăţească o pânză. Aşa că până acum nu a făcut niciun curs de pregătire artistică. Şi nici nu pare să aibă nevoie. Tablourile sale sunt pline de culoare, dar şi de jucării, pe care le lipeşte în loc de semnătură.
În ciuda succesului de care se bucură, există şi voci care spun că micuţa este ajutată de părinţi atunci când pictează. Pentru a le arăta că se înşeală, tatăl său a filmat-o atunci când se afla în plină febră a creaţiei artistice şi a postat clipurile pe internet. Milioane de persoane au urmărit filmările şi au rămas cu adevărat uimite de ceea ce poate să facă la numai 5 ani.