Petro Poroşenko, aviz favorabil pentru referendumuri legate de autonomia în estul Ucrainei
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, este de acord cu organizarea unor referendumuri pe tema autonomiei în regiunile estice afectate de conflictul separatist. Rebelii proruşi au solicitat de la începutul izbucnirii conflictului separatist din regiunile Doneţk şi Lugansk, în martie 2014, organizarea unor referendumuri proautonomie, dar revendicările fuseseră respinse de Administraţia prooccidentală de la Kiev.
Poroşenko s-a întâlnit, luni, cu membrii comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei, unde a precizat că, dacă această structură va permite organizarea referendumurilor, el nu va avea nimic de obiectat.
„Sunt pregătit să lansez un referendum privind atribuţiile de guvernare la nivel regional dacă membrii comisiei vor considera necesară această consultare”, a spus Poroşenko, potrivit New York Daily News, citat de Mediafax.
Conflictul s-a soldat până acum cu peste 6.000 de morţi.
Insurgenţii proruşi consideră că gestul preşedintelui nu are nicio valoare, explicând că nu mai vor autonomie, ci independenţă.