Petrecere cu maneliști, întreruptă de polițiști. Adrian Minune și Tzanca Uraganul au fost amendați

Petrecere cu maneliști, întreruptă de polițiști. Adrian Minune și Tzanca Uraganul au fost amendați

O petrecere a fost „spartă” de poliţiştiiîn noaptea de joi spre vineri, pentru căîncălca măsurile de prevenire a noului coronavirus.La eveniment participa șiAdrian Minune și Tzanca Uraganul, au declaratpentru stirileprotv.rosurse judiciare.

„În noaptea de 18/19 februarie 2021, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 5 Poliţie, în urma unui apel 112 privind tulburarea liniştii publice, au identificat mai multe persoane care participau la un eveniment privat. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 58.000 lei pentru încălcări ale prevederilor Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, informează un comunicat al DGPMB transmis, sâmbătă, AGERPRES.

De asemenea, a fost aplicată şi o sancţiune contravenţională în valoare de 1.000 de lei pentru tulburarea liniştii publice, conform prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)