Peter Szijjarto, după întâlnirea cu Luminița Odobescu: „În dezbaterea politică europeană supraîncălzită ministrul român de externe a luat întotdeauna o poziție corectă în ceea ce privește Ungaria” / Ce spune MAE
În dezbaterea politică europeană supraîncălzită ministrul român de externe a luat întotdeauna o poziție corectă în ceea ce privește Ungaria, a declarat omologul ungar al Luminiței Odobescu, Peter Szijjarto, miercuri, după întâlnirea pe care au avut-o la București, potrivit G4Media.
Ce a spus Peter Szijjarto despre România după întâlnirea cu Luminița Odobescu
Ministrul ungar al afacerilor externe consideră că România a avut „o poziție corectă” în privința Ungariei.
„Dacă privim înapoi la ultimii zece ani, putem spune fără exagerare că cooperarea Ungariei și României în politica internațională este acum în cea mai bună formă. În dezbaterea politică europeană supraîncălzită din ultimele săptămâni și luni, ministrul român de externe a luat întotdeauna o poziție corectă în ceea ce privește Ungaria”, a declarat Peter Szijjarto, miercuri, într-o postare pe rețelele sociale.
România nu s-a alăturat boicotului pus în operă de alte state UE, care au refuzat să își trimită miniștrii la reuniunile organizate de guvernul Ungariei în calitate de președinte al Consiliului UE.
Peter Szijjarto a fost miercuri la București pentru o conferință referitoare la sectorul energiei.
„Relaţiile noastre bilaterale se dezvoltă excelent în domeniile transporturilor, economiei şi energiei, cu siguranţă pe baza recunoaşterii faptului că cooperarea cu bunii vecini este mult mai benefică decât duşmănia. Desigur, toate acestea nu înseamnă că nu avem probleme comune de rezolvat”, a mai spus oficialul ungar.
Comunicatul transmis de Ministerul român al Afacerilor Externe
MAE a confirmat că ministrul Luminița Odobescu s-a întâlnit cu omologul ungar în marja conferinței pe teme de energie.
„Cei doi miniștri au abordat teme legate de stadiul și perspectivele dialogului bilateral româno-ungar, precum și subiecte de pe agenda europeană și de securitate. Ministrul Luminița Odobescu a arătat că România a fost și rămâne interesată de promovarea unei abordări deschise, întemeiată pe conlucrare și cooperare, care să permită valorificarea pe deplin a potențialului nostru bilateral. De asemenea, a subliniat dorința de a fi identificate noi oportunități de cooperare și dezvoltare de proiecte comune, în domenii precum infrastructură, transporturi, energie, afaceri interne. Este, astfel, vizată oferirea unui plus de substanță Parteneriatului Strategic bilateral, element fundamental al cooperării bilaterale”, se arată în comunicatul MAE.
În discuție au fost abordate și alte subiecte, cum ar fi dosarul Schengen sau războiul din Ucraina.
„Ministrul Luminița Odobescu a reiterat obiectivul pentru finalizarea procesului de aderare a României la spațiul Schengen, amintind rezultatele pozitive ale ridicării controalelor la frontierele aeriene și maritime în luna martie a acestui an, iar omologul ungar a oferit asigurări privind sprijinul ferm al Budapestei pentru finalizarea procesului, prin ridicarea controalelor și la frontierele terestre”, mai afirmă MAE, printre altele.