Serviciile secrete americane au crescut bilanțul estimat al pierderilor suferite de armata rusă în Ucraina. Peste 7.000 de soldați ruși ar fi fost uciși în mai puțin de trei săptămâni de lupte, potrivit estimărilor, scrie nytimes.com.
Bilanțul conservator al pierderilor, cu peste 7.000 de morți de trupe rusești, este mai mare decât numărul de trupe americane ucise în 20 de ani în Irak și Afganistan la un loc.
Este un număr uluitor acumulat în doar trei săptămâni de lupte, spun oficialii americani, cu implicații pentru eficacitatea luptei unităților ruse, inclusiv a soldaților din formațiunile de tancuri. Oficialii Pentagonului spun că o rată a victimelor de 10%, inclusiv morți și răniți, pentru o singură unitate o face incapabilă să îndeplinească sarcini legate de luptă.
Cu peste 150.000 de soldați ruși implicați acum în războiul din Ucraina, victimele rușilor, incluzând aproximativ 14.000 până la 21.000 de răniți, sunt aproape de acest nivel. Și armata rusă a pierdut, de asemenea, cel puțin trei generali în luptă, potrivit oficialilor ucraineni.
Oficialii Pentagonului spun că un număr mare și în creștere de morți în război poate distruge voința de a continua lupta. Rezultatul, spun ei, a apărut în rapoartele de informații pe care înalți oficiali din administrația Biden le citesc în fiecare zi: un raport recent s-a concentrat pe moralul scăzut în rândul trupelor ruse și i-a descris pe soldați care își abandonau vehiculele și fugeau în pădure.
Oficialii americani, care au vorbit sub condiția anonimatului pentru a discuta chestiuni operaționale, avertizează că numărul de decese în rândul trupelor rusești este inexact. Oficialii de la Kiev indică un număr de 13.500, în timp ce Moscova a anunțat un bilanț de 498.
Cele mai mari probleme pentru armata rusă în acest moment sunt date de provocările privind suplimentarea trupelor. SUA estimează că Rusia a angajat între jumătate și trei sferturi din totalul forțelor sale terestre în Ucraina și toți sunt deja implicați în lupte.
Unele unități „de rezervă” vor fi implicate în misiuni active în altă parte, în timp ce altele vor fi pentru apărarea teritorială – lăsând țara vulnerabilă la atacuri dacă sunt trimise în străinătate.
O opțiune disperată pentru Rusia este aducerea de întăriri din locuri atât de îndepărtate, precum Siberia de Est, Flota Pacificului și Armenia. Asta se adaugă luptătorilor sirieni și mercenarilor plătiți – sute de membri ai controversatului grup Wagner – care a fost deja implicat în luptă.