Peste 500 de sirieni vor trece prin Liban în cadrul unui schimb de prizonieri

Peste 500 de sirieni vor trece prin Liban în cadrul unui schimb de prizonieri
Foto: bestylepics.net

Peste 500 de sirieni care aparțin taberelor adverse vor trece duminică prin aeroportul din Beirut, în urma unui schimb de prizonieri între regimul Bashar Al-Assad și rebeli , conform informațiilor oferite de o organizație neguvernamentală, scrie AFP.

O sursă militară a precizat că schimbul de prizonieri ar putea avea la începutul săptămânii viitoare.

Schimbul are loc după ce pe 24 septembrie a avut loc un armistițiu încheiat la Zabadani.

“În total, 129 de civili și luptători rebeli de la Zabadani vor fi transferați peste frontiera terestră la aeroportul din Beirut pentru a merge în Turcia și apoi în zonele rebele din Idleb”, a declarat directorul Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), Rami Abdel Rahmane.

Aproximativ 400 de civili de la Foua și Kafraya vor ajunge în Turcia pe la Bab Al-Hawa, post de grăniceri siriano-turc care se află în prezent sub ocupația rebelilor islamiști Ahrar al-Sham.

Ei vor merge cu avionul din Beirut și vor ajunge apoi pe cale terestră în Damasc.

Conflictul din Siria, declanșat în martie 2011 în urma unor manifestații liniștite,  odată cu creșterea numărului de actori, acesta a devenit mult mai complex.

Peste 250.000 de oameni ua murit, iar milioane și-au abandonat locuințele ca urmare a tututor atacurilor care au avut loc, mai scrie sursa citată.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`