Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost mai calmă decât precedenta în Franța. Totuși, polițiștii au făcut cel puţin 471 de arestări, în urma protestelor izbucnite după moartea unui tânăr de origine algeriană în vârstă de 17 ani, numit Nahel, care a fost ucis marţi seară, la un control rutier.
Ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin a declarat că s-a înregistrat o„scădere” a violenţelor, acestea fiind de „mult mai mică intensitate”, iar noaptea a fost „extrem de calmă”.
„Republica este cea care va câştiga, nu protestatarii”, a spus ministrul, exprimându-și îngrijorarea pentru vârsta tânără a multora dintre participanţii la revolte, inclusiv „copii de 13, 14 ani (…) care, evident, ar fi fost bine să fie acasă, nu să stea pe stradă”.
🚨NOW🇫🇷 In Paris, demonstrators released animals at the zoo. Lions roam the streets of Paris.#Nanterre #France #Banlieues #Paris #emeutes #Nahel #nael #Marseille pic.twitter.com/n2XUliN3CD
— Eren 𝕮🇹🇷 (@Eren50855570) June 30, 2023
În noaptea de joi spre vineri, peste 900 de persoane au fost arestate. Ministerul de Interne a trimis pe strazi peste 45.000 de poliţişti pentru a face faţă tulburărilor și a mobilizat 29 de elicoptere, precum și vehicule blindate.
France 🇫🇷 Since the shooting of unarmed 17 year old by Police, France has descended into Chaos 🔥 Clashes with authorities and fires on every corner…No one is condoning Violence, but after 3 years of constant hell, this just may be their 𝙇𝙞𝙣𝙚 𝙞𝙣 𝙩𝙝𝙚 𝙎𝙖𝙣𝙙….🔥 pic.twitter.com/khDNvWXH4F
— 𝙍𝙄𝙎𝙀𝙈𝙀𝙇𝘽𝙊𝙐𝙍𝙉𝙀 (@Risemelbourne) June 30, 2023
Nahel a fost oprit de doi polițiști pentru încălcarea regulilor de circulație în timp ce conducea un Mercedes galben închiriat.
Poliția a raportat inițial că un ofițer a împușcat în adolescent pentru că acesta conducea mașina spre el, însă această versiune a evenimentelor a fost contrazisă de un videoclip care a circulat pe rețelele de socializare. Acea înregistrare îi arată pe cei doi polițiști stând lângă mașina staționată, cu unul îndreptat cu o armă spre șofer. Se aude o voce care spune: „O să primești un glonț în cap”. Apoi, polițistul pare să tragă în timp ce mașina pleacă brusc, potrivit aljazeera.com.
Uciderea adolescentului în vâsrta de 17 ani a reaprins dezbaterea în Franța despre comportamentul poliției asupra persoanelor din suburbiile cu venituri mici, în special minorităților etnice.
Înmormântarea lui Nahel este programată pentru 1 iulie, conform declarațiilor primarului orașului Nanterre, Patrick Jarry. Acesta a adăugat că este important să continue să susțină familia tânărului, în special mama care își va îngropa mâine copilul.