Un număr de 45 de diplomați polonezi și doi bulgari vor fi expulzați din Rusia. Decizia fiind luată vineri, 8 aprilie, în contextul măsurilor similare luate de Varșovia și Sofia.
„În baza principiului reciprocităţii, 45 de colaboratori ai ambasadei Poloniei şi consulatelor sale generale de la Irkuţk, Kaliningrad şi Sankt Petersburg au fost declaraţi ‘persona non grata’ „, a precizat Ministerul rus de Externe într-un comunicat, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, aceştia trebuie să părăsească Rusia până miercuri, 13 aprilie.
La sfârşitul lunii martie, Polonia a anunţat expulzarea a „45 de spioni ruşi care se prezentau ca diplomaţi”, în contextul ofensivei ruse din Ucraina lansate pe 24 februarie.
Potrivit MAE rus, măsura respectivă „demonstrează o voinţă conştientă a Varşoviei de a distruge definitiv relaţiile bilaterale”.
Tot vineri, MAE rus a anunțat expulzarea a doi diplomaţi bulgari, după ce în martie, Sofia a expulzat 12 diplomaţi ruşi. Motivul expulzării fiind activitățile incompatibile cu statutul lor diplomatic.
Zeci de diplomaţi ruşi au fost expulzaţi, în ultimele zile, din mai multe ţări europene, mai ales din Germania, Italia, Franţa sau Spania, notează Agerpres.