Peste 200 de angajați ai instituțiilor și agențiilor UE își exprimă îngrijorarea cu privire la criza din Gaza și tăcerea liderilor europeni: „Parcă dintr-o dată ni s-a cerut să închidem ochii”

Publicat: 24 05. 2024, 10:27
Sursa Foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Peste 200 de membri ai personalului instituțiilor și agențiilor UE au semnat o scrisoare în care exprimă „îngrijorarea tot mai mare” față de răspunsul UE la criza umanitară din Gaza, argumentând că aceasta este contrară valorilor sale de bază și obiectivului de promovare a păcii.

Semnatarii acuză UE de apatie față de situația civililor palestinieni

Scrisoarea, semnată de 211 persoane în calitate personală de cetățeni și adresată primilor trei oficiali ai UE, începe prin a condamna atacurile din 7 octombrie „în cei mai fermi termeni”.

Citând decizia din ianuarie a Curții Internaționale de Justiție care sugera un risc credibil pentru palestinieni în temeiul convenției de genocid, scrisoarea avertizează că „apatia continuă a UE față de situația palestiniană” riscă să normalizeze o ordine mondială în care utilizarea pură a forței, mai degrabă decât un sistem bazat pe reguli, determină securitatea statului, integritatea teritorială și independența politică.

„Tocmai pentru a evita o astfel de ordine mondială sumbră, bunicii noștri, martori ai ororilor celui de-al Doilea Război Mondial, au creat Europa”, se arată în scrisoare.

„A sta cu mâinile în brațe în sân unei astfel de erodări a statului de drept internațional ar însemna eșuarea proiectului european, așa cum este gândit. Acest lucru nu se poate întâmpla în numele nostru.”

Scrisoarea, distribuită exclusiv de The Guardian, a fost scrisă de un grup mic de angajați, a spus Zeno Benetti, unul dintre organizatori.
„Nu ne venea să credem că liderii noștri, care au vorbit atât de mult cu privire la drepturile omului și care au descris Europa drept farul drepturilor omului, au tăcut dintr-o dată cu privire la criza care se desfășoară în Gaza”, a spus el.

„Parcă dintr-o dată ni s-a cerut să închidem ochii asupra valorilor noastre și asupra valorilor pentru care se presupune că lucrăm. Și pentru noi, acest lucru nu e acceptabil.”

Organizatorii au sperat să ajungă la 100 de semnături – o cifră care a fost depășită rapid pe măsură ce s-a răspândit revendicarea scrisorii. O versiune a scrisorii făcută publică vineri nu include numele celor care au semnat, întrucât li s-a promis confidențialitatea de către organizatori.

ONG-urile din UE siderate de tăcerea liderilor europeni

Scrisoarea evidențiază numeroasele ONG-uri care au cerut în mod repetat o încetare a focului, adăugând: „Incapacitatea UE de a răspunde la aceste apeluri din ce în ce mai disperate este în contradicție clară cu valorile pe care UE le reprezintă și pe care noi le susținem”.

Semnatarii îndeamnă UE să solicite oficial o încetare imediată și permanentă a focului, adăugând acest lucru la o listă de cereri care includ solicitarea oficială pentru eliberarea tuturor ostaticilor și să se asigure că statele membre opresc exporturile directe și indirecte de arme către Israel.

Benetti a subliniat că inițiativa nu a fost menită să fie pro-palestiniană și nici nu a avut ca scop adoptarea unei poziții partizane față de conflict.

„Mai degrabă, am semnat pentru că credem că ceea ce se întâmplă pune în pericol principiile dreptului internațional pe care le considerăm importante și pe care le considerăm de la sine înțelese”, a spus el.

Scrisoarea urmează să fie transmisă vineri Ursulei von der Leyen, președintele Comisiei Europene, precum și Robertei Metsola, președintele Parlamentului European și lui Charles Michel, care conduce Consiliul European.

Ea apare la câteva săptămâni după ce peste 100 de angajați ai UE au mărșăluit prin Bruxelles pentru a protesta împotriva războiului Israelului din Gaza. „Ne reunim într-o adunare pașnică, pentru a susține acele drepturi, principii și valori pe care se bazează instituțiile europene”, a declarat la acea vreme pentru Reuters, membrul personalului Comisiei Europene, Manus Carlisle.