Peste 2 tone de medicamente au ajuns la Spitalul de Pediatrie din Cernăuți
Un camion cu peste 2 tone de medicamente au ajuns la Spitalul de Pediatrie din Cernăuți. Directorul unității medicale a ținut să mulțumească pentru donație, în special în contextul în care livrările de medicamente din Ucraina au fost sistate.
Directorul unității medicale a precizat că medicamentele urmau să fie procurate, ca în fiecare an, însă invazia Rusiei a dat peste cap planurile de aprovizionare ale Spitalului de Pediatrie din Cernăuți, scrie Agerpres.
Peste 2 tone de medicamente au ajuns la Spitalul de Pediatrie din Cernăuți
„Până a sosi războiul, aveam în plan să procurăm medicamente, ca în tot anul, dar după sosirea războiului s-a oprit toată livrarea. Nu putem să cumpărăm din bazele mari, din Kiev, Harkov. Nu mai avem legătură, nu mai putem aduce de acolo.
Toate rezervele care sunt majoritatea pleacă în zona de conflict. Acest ajutor este un mare avantaj”, a declarat Aurel Roșca, directorul medical al spitalului, potrivit sursei citate mai sus.
Medicamentele, donate de administrația din Hunedoara
Totodată, acesta a ținut să precizeze faptul că în cutii de află și medicamente dedicate în tratarea pacienților bolnavi de cancer.
Donația a fost făcută de reprezentanți ai Consiliului Local Hunedoara. Medicamentele au fost descărcate în prezenţa consulului general al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu.
„Este foarte important acest ajutor, pentru că acest spital găzduieşte toată regiunea Cernăuţi. Aici sunt săli de operaţii de neurochirurgie. Pentru noi, acest spital este foarte important. (…) Mă bucur că România a răspuns ‘prezent’. Mulţumim celor de acasă pentru tot sprijinul acordat”, a declarat Irina-Loredana Stănculescu, potrivit sursei citate mai sus.