Peste 110.000 de certificate COVID false au fost descoperite în Franța. Fenomenul ia amploare și în Germania. Ce spun autoritățile

Publicat: 17 12. 2021, 16:49
Actualizat: 21 12. 2021, 16:13
Un român a fost prins în Italia cu un certificat fals de vaccinare. Foto: Hepta - Abaca Press / Lafargue Raphael/ABACA

Peste 110.000 de certificate COVID false au fost descoperite până acum în Franța. Autoritățile au deschis 400 de anchete, peste o sută de persoane fiind reținute, notează Le Figaro. Ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, a declarat că problema e că aceste documente false sunt emise „cu complicitatea unor medici și asistente”. O situație similară se petrece și în Germania.

Problema certificatelor COVID false

În Franța, medicii și asistentele riscă până la cinci ani de închisoare dacă emit certificate COVID false, dar se pare că acest lucru nu i-a speriat pe unii dintre ei. Autoritățile admit că există o problemă cu numărul mare de astfel de documente false, dar și cu implicarea cadrelor medicale în procesul de emitere a lor.

Gérald Darmanin, ministrul de Interne, a declarat pentru France 2 că până acum au avut loc peste 100 de audieri și mai multe persoane au fost condamnate.

Darmanin a mai spus că autoritățile ar trebui să vină în întâmpinarea cetățenilor care au certificate de vaccinare false, dar care decid să se vaccineze.

Situația certifictelor false în Germania

Și germanii se confruntă cu o problemă similară. Peste 2.500 de cazuri au fost raportte până acum, notează Deutsche Welle, care citează Welt am Sonntag. Majoritatea documentelor au fost emise în ultimele săptămâni.

O investigație separată a publicației Wirtschaftswoche a arătat cum un angajat al unei farmacii din Munchen a obținut 100.000 de euro din vânzarea pe dark web a peste 500 de certificate de vaccinare false.

Potrivit Wirtschaftswoche, cel puțin 3.100 de anchete sunt în desfășurare în toată Germania.

Și în România sunt în derulare mai multe anchete cu privire la emiterea unor certificate de vaccinare false.