Japonia LOVITĂ de încă un DEZASTRU: Primul caz de pestă porcină înregistrat după 26 de ani

Publicat: 10 09. 2018, 10:01

Ministrul agriculturii din Japonia a anunțat că a fost înregistrat primul caz de pestă porcină la o fermă din Gifu.

Cazul confirmat este primul după 26 de ani înregistrat în Japonia, potrivithotnews.ro.

Exportul de carne de porc și de mistreț a fost întrerupt.

Potrivit oficialilor japonezi, este vorba despre alt tip de pestă porcină și nu cea africană.

De asemenea, cazuri de pestă porcină africană au fost identificate în China la începutul lunii august și de atunci aceasta s-a răspândit în 18 ferme și abatoare din șase provincii chinezești. Astfel, Organizația ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a avertizat că pesta porcină se poate extinde și în alte țări din Asia.