Peru: Piramidă veche de 5.000 de ani, vandalizată de un grup de persoane
Un grup de persoane a fost prins în timp ce vandaliza o piramidă veche de 5.000 de ani din situl arheologic El Paraiso, descoperit recent lângă Lima, Peru.
„Un grup de delicvenţi a intrat în situl arheologic El Paraiso, la bordul unui escavator, şi a distrus o piramidă înaltă de 6 metri, cu o suprafaţă totală de 2.500 de metri pătraţi, numită Sectorul 12”, informează ministerul peruan al Culturii.
După ce au distrus piramida, delicvenţii au aruncat gunoaie în acest loc, unde ulterior au aprins focuri. Poliţia i-a gonit înainte de a distruge şi alte piramide, relatează AFP.
El Paraiso este situl arheologic cel mai mare şi cel mai vechi de lângă Lima.
În centrul sitului se găseşte o construcţie de piatră, terasată, care a fost descoperită în 1965 de arhitectul francez Frédéric Engel. Aceste construcţii au fost modele pentru arhitectura civilizaţiilor ce le-au urmat – preincaşă şi incaşă.