Perioada critică a crizei din Rusia a trecut: Situaţia din sectorul financiar se stabilizează

Publicat: 19 03. 2015, 18:22
Foto: imrussia.org/en

Rusia a trecut peste perioada mai critică a crizei, care a fost declanșată de prăbuşirea cotaţiilor petrolului şi sancţiunile occidentale care au limitat accesul la creditare, a declarat, joi, ministrul de Finanţe Anton Siluanov.

Rubla a înregistrat în februarie una cele mai bune performanţe comparativ cu celelalte pieţe emergente. Asta după ce în 2014, a avut parte de un declin de 46%.

Rusia ar putea menţine inflaţia în acest an la 11%-12%, potrivit ministrului de Finanţe.

”Vârful negativ este în urma noastră şi vedem unele semne de stabilizare. Şi situaţia din sectorul financiar se stabilizează. Vedem creşterea câştigurilor pe pieţele de obligaţiuni, iar piaţa financiară se îndreaptă spre creştere”, a spus Siluanov, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax.

Banca Rusiei a redus săptămâna trecută dobânda de politică monetară pentru a doua oară în acest an şi a semnalat că relaxarea monetară va continua, dacă creşterea preţurilor de consum va încetini.

Economia Rusiei ar putea înregistra în acest an un declin de până la 4%, anticipează banca centrală.