Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a convocat vineri, 27 mai, ședința Consiliului Suprem de Securitate. În cadrul acesteia, vor fi discutate cele mai acerbe subiecte și probleme, precum creșterea prețurilor și riscurile asupra economiei naționale.
„Pe ordinea de zi figurează subiecte precum efectele economice și sociale ale creșterii prețurilor și riscurile asupra economiei naționale; impactul creșterii prețurilor la resursele energetice; funcționarea mecanismelor concurențiale pentru asigurarea eficienței piețelor energetice și alimentare”, se arată pe site-ul președinției.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, prețurile medii de consum în luna aprilie 2022, comparativ cu luna aprilie 2021, au crescut cu 27,07%, inclusiv la produse alimentare – cu 30,17%, mărfuri nealimentare – cu 19,13% și servicii prestate populației – cu 34,40%.
Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a susținut miercuri, 25 mai, un discurs în fața studenților de la Harvard Kennedy School. Șefa statului a absolvit aceasta universitate în 2010.
„Moldova este o țară mică situată într-un cartier geopolitic dur. Astăzi, avem un război la granița noastră. Nu poate exista nicio justificare pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei, o altă națiune suverană, pentru capturarea teritoriilor sau tăierea sferelor de influență în secolul XXI. (…) Moldova urmează să obțină statutul de țară candidată la Uniunea Europeană, ceea ce va ajuta la blocarea viitorului Moldovei într-o familie de democrații consolidate, o familie europeană.
Obținerea statutului de candidat UE este o ancoră pentru independența noastră, dezvoltarea pașnică, reformele economice și politice. Știm că trebuie să muncim din greu pentru asta, dar ne angajăm pe deplin”, a subliniat Maia Sandu.