Percheziții în Germania, vineri dimineață, în legătură cu atacul islamist din Viena
Forțele de securitate au demarat percheziții în Germania, vineri dimineață, în legătură cu atacul islamist de la Viena.
Astfel, au fost percheziționate locuințele și sediile de afaceri a patru persoane. Raidurile vizează orașele Kassel (landul Hesse), Osnabruck (Saxonia Inferioară) și districtul Pinneberg (Schleswig-Holstein).
Potrivit BKA, cele patru persoane nu sunt suspectate. Cu toate acestea, ar fi trebuit să existe legături cu presupusul asasin din Viena.
Capitala Austriei a fost cutremurată de un atac terorist, luni seară, ce a culminat cu uciderea a cel puțin patru persoane și alți 22 de răniți, printre care și un ofițer de poliție care, potrivit CNN, este în stare stabilă după ce a fost operat.
Cancelarul Sebastian Kurz a subliniat că Austria nu își propune numai să combată terorismul, ci și ideologia care stă la baza acestor acte brutale. Tot el a precizat că, deși inițial s-a crezut că au fost mai mulți atacatori, cel mai probabil ucigașul – care a fost neutralizat de poliție în cele din urmă – a acționat de unul singur.
Atentatele de luni seară au condus la multiple arestări și la un val de percheziții.