PERCHEZIŢII DE AMPLOARE în scandalul FACEBOOK: Decizia de ultim moment a anchetatorilor

Publicat: 25 03. 2018, 00:03

Investigatorii autorităţii britanice de reglementare însărcinată cu protecţia datelor au percheziţionat timp de şapte ore sediul din Londra al societăţii Cambridge Analytica, acuzată că a obţinut datele personale a peste 50 de milioane de utilizatori ai Facebook fără a avea consimţământul acestora, relatează sâmbătă agenţia EFE.

La mai puţin de o oră după ce un judecător al Curţii Supreme din Marea Britanie a autorizat percheziţia, funcţionari ai autorităţii menţionate au intrat în sediul Cambridge Analytica, unde au rămas până la ora trei dimineaţa, a declarat un purtător de cuvânt al autorităţii de reglementare.

‘Acum trebuie să analizăm probele culese şi să decidem asupra paşilor următori, înainte de a trage o concluzie’, a mai spus acelaşi purtător de cuvânt, fără să ofere alte detalii.

Specializată în activităţi de analiză a datelor, compania Cambridge Analytica este acuzată că, printr-o aplicaţie de teste psihologice descărcată de circa 300.000 dintre utilizatorii reţelei de socializare Facebook, a recuperat fără consimţământ datele de la 50 de milioane de persoane pentru a dezvolta un software care ar permite anticiparea şi influenţarea votului alegătorilor.