Protest masiv în Spania! Pensionarii iberici au ieșit în stradă, în numeroase oraşe din ţară, cerând o recalculare a pensiilor şi îndemnând la ocuparea drumurilor, după modelul ”vestelor galbene” din Franţa.
Pe Gran Via, principalul bulevard de la Madrid, mii de pensionari au cerut, în decembrie anul trecut, ca pensiile să nu fie mai mici de 1.080 de euro pe lună.
”Azi, mulţi dintre copiii mei emancipaţi primesc un ajutor din partea mea, deşi am o pensie sub 900 de euro”, a spus o fostă şoferiţă de taxi, Mari Carmen Velarde, în vârstă de 73 de ani, potrivit news.ro.
”Fiica mea este plătită cu 500 de euro pentru un serviciu după-amiaza şi plăteşte 450 de euro chirie, aşa că atunci când fac cumpărături cumpăr pentru doi şi locuiesc împreună cu unul dintre fiii mei”, a precizat ea.
”Aş vrea ca spaniolii să fie mai revoluţionari, ca francezii, însă fără agresivitate. Mi-aş pune vesta galbenă, dar fără să sparg vreo vitrină”, a mai spus bătrâna.
Mulţi dintre manifestanţi au ținut să le amintească politicienilor că nouă milioane de pensionari spanioli au o mare putere electorală.
Potrivit ministrului spaniol al Muncii, pensia medie a atins în noiembrie anul trecut valoarea de 1.106 euro pe lună.
Însă, ”aici sunt peste trei milioane de pensionari care primesc mai puţin de 400 de euro pe lună, iar de aceea noi reclamăm o pensie minimă de 1.080 de euro pe lună”, a afirmat un fost muncitor în construcţii, Angel Luis Parra, în vârstă de 62 de ani, care purta o banderolă a Sindicatului Co-Bas, clamând ”ca în Franţa, lupta este în stradă”.
„Chalecos amarillos” (”veste galbene”) autoproclamate i-au îndemnat pe pensionari să se mobilizeze, prin intermediul unui cont pe Twitter deschis în decembrie.
Însă aceste ”veste galbene” erau mai degrabă rare în coloana de manifestanți sau erau purtate de activişti care dădeau asigurări că le poartă de ani de zile.