E LEGE! Pensionare ANTICIPATĂ pentru cei care locuiesc în aceste localități! Vezi aici LISTA completă

E LEGE! Pensionare ANTICIPATĂ pentru cei care locuiesc în aceste localități! Vezi aici LISTA completă

De la poluare la pensionare. Deputații au adoptat marţi un proiect de lege care prevede extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 236/2010 și a fost adoptat deja de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Astfel, legea mai are de parcurs doar un pas- promulgarea de către președinte, scrie Adevărul.

„Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, (…) pe o rază de 8 km în jurul unor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare”, se arată în proiectul adoptat, potrivit Agerpres.

Lista completă a localităților vizate:

  • Localitățile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu-Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele,
  • Județul Hunedoara: Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan
  • Județul Alba: localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna
  • Județul Bacău: localitățile Bacău şi Oneşti
  • Județul Brașov: localităţile Victoria şi Făgăraş
  • Județul Caraş-Severin: localităţile Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa
  • Județul Cluj: localităţile Câmpia Turzii, Dej şi Turda
  • Județul Galați: Orașul Galaţi
  • Județul Gorj: localităţile Brăneşti, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Rovinari, Urdari şi Turceni,
  • Județul Ialomița: localităţile Ciulniţa şi Slobozia
  • Județul Parhova; localităţile Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova,
  • Județul Suceava: localităţile Iacobeni şi Vatra Dornei
  • Județul Timiș: localităţile Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti
  • Județul Tulcea: localitatea Mina Altân Tepe
  • Județul Vâlcea: localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea

Pentru a te putea pensiona anticipat, trebuie să faci dovada că ai locuit într-unul dintre aceste orașe sau pe o rază de 8 km în jurul lor, timp de 30 de ani

Urmăriți B1TV.ro și pe
`