Socialiștii spanioli (PSOE) semnează un acord cu partidul naționaliștilor basci (PNV), vineri, pentru susținerea noului guvern Pedro Sanchez la votul de învestitură, relatează El Pais.
Pactul dintre PSOE și PNV va fi semnat de președinții celor două formațiuni, Pedro Sanchez de la socialiști, respectiv Andoni Ortuzar de la naționaliștii basci.
Odată ce și-a asigurat sprijinul naționaliștilor basci, premierul în exercițiu Pedro Sanchez pare să mai aibă nevoie de un singur lucru pentru a învesti un nou guvern cu puteri depline – un acord cu Coalicion Canaria.
PSOE a semnat joi un acord cu separatiștii catalani din Junts, înțelegere ce prevede negocierea unei legi de amnistie pentru politicienii și activiștii implicați în criza care a culminat cu rebeliunea din 2017. Obținerea sprijinului din partea Junts era văzută drept principalul obstacol din învestirea noului guvern Pedro Sanchez.
Posibila lege a amnistiei a fost criticată atât de popularii din opoziție, cât și de organismul care numește judecătorii de top ai Spaniei.
Consiliul general al sistemului judiciar spaniol și-a exprimat „preocuparea și dezolarea față de degradarea, dacă nu chiar abolirea, statului de drept în Spania”
„Din momentul în care va fi adoptat (acordul de amnistie, n.r.), va deveni o simplă proclamație oficială care va trebui inevitabil să genereze consecințe în detrimentul interesului real al Spaniei”, afirma instituția, potrivit Reuters.