PE avertizează: Reducerea personalului de curățenie din spitale crește numărul de infecții în rândul pacienților

Publicat: 19 05. 2015, 15:46
Foto: bzi.ro

Plenul Parlamentului European a adoptat marți o rezoluție în care avertizează asupra consecințelor reducerii personalului de curățenie în spitale. Tot mai mulți pacienți contactează infecții atunci când sunt internați, iar astefel de situații pot fi evitate prin măsuri de prevenție și igienă mai riguroasă.

Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor raportează că  în fiecare an în Europa circa 4,1 milioane de pacienți — respectiv 5% din totalul celor spitalizați — contactează o infecție, iar 37.000 dintre ei își pierd viața din această cauză, scrie Agerpres.

În rezoluție, europarlamentarii spun că măsurile de austeritate care prevăd reduceri ale personalului din curățenie nu sunt cele mai indicate, subliniind rolul fundamental pe care îl are personalul de curățenie în asigurarea igienei.

De asemenea, eurodeputații solicită autorităților naționale să garanteze existența în spitale a unui anumit număr de specialiști care să se ocupe de prevenirea și controlul infecțiilor, precum și de păstrarea igienei.