PE a adoptat rezoluția care condamnă site-urile cu conținut discriminatoriu

Publicat: 15 03. 2012, 15:25

Rezoluţia care condamnă site-urile de internet cu conţinut discriminatoriu a fost adoptată joi în Parlamentul European, cu majoritate de voturi. Rezoluţia a fost făcută de grupul Popularilor europeni din Parlament şi asta după ce Partidul Libertății din Olanda a lansat un astfel de site, la adresa cetățenilor europeni.

La Bruxelles se află şi premierul Mihai Răzvan Ungureanu, care a anunţat că aşteptăm luna septembrie, pentru a avea un calendar clar, în privinţa aderării României la Schengen.

„Nu am vorbit despre Schengen decât că așteptăm luna septembrie, ca să avem o dată, un calendar clar, final al aderării la Schengen. Suntem în parametrii tehnici dezirabili. Pentru aderarea la Schengem avem nevoie şi de o expresie politică, de dialog politic”,a declarat premierul la Bruxelles.

Cât priveşte dreptul românilor pe piaţa muncii în ţările Uniunii Europene , premierul a declarat că subiectul va fi dezbătut şi la întâlnirea cu preşedintele consiliului european care va face o vizită în bucureşti în acest an.

„Nu poți să nu vezi că nu există atitudini care prin însumare, în ultimii ani, promovate de media ajung să corodeze ideea de egalitate iîntre cetățenii europeni. Un discurs al președintelui Consiliului European adresat întregului Parlament este de natură să dea substanță gândirii de care pomeneam – nevoia de a susține politicile europene”, a mai spus premierul.

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că este de acord cu adoptarea rezoluției Parlamentului european în ceea ce privește crearea de site-uri de internet discriminatorii. Partidul Libertății din Olanda (PVV) este cel care a inițiat un astfel de site la adresa cetățenilor europeni din state din europa centrală și de est.

Mihai Ungureanu, la Bruxelles

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />