Premierul Republicii Moldova sfidează Rusia: „Singurul nostru plan este apropierea de Uniunea Europeană”

Publicat: 05 04. 2018, 15:24

Premierul moldovean Pavel Filip s-a întâlnit la Chişinău cu o delegaţie a Parlamentului European, context în care a afirmat că singurul plan al Republicii Moldova este apropierea de Uniunea Europeană.

„Pentru noi este importantă susţinerea în continuare din partea UE. Nu avem planul ‘A’ sau ‘B’, avem un singur plan – apropierea de Uniunea Europeană, astfel încât parcursul european al ţării să devină ireversibil”, a declarat Pavel Filip, conform Mediafax.

El a apreciat sprijinul constant al Parlamentului European în promovarea parcursului european al Republicii Moldova şi în implementarea agendei de reforme, precizând că atât Guvernul, cât şi Parlamentul, menţin ca prioritară implementarea Acordului de Asociere cu UE.

Europarlamentarii din Comisia pentru Afaceri Externe şi Comisia pentru Bugete se află în vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 3-6 aprilie, pentru a evalua nivelul de implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi de a monitoriza eficienţa utilizării sprijinului financiar din partea blocului comunitar.

Pavel Filip a mai susţinut că Executivul pe care îl conduce depune toate eforturile pentru îndeplinirea acţiunilor convenite pentru alocarea asistenţei macrofinanciare din partea UE.