Patru vehicule blindate ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) au fost distruse într-un incendiu la Donețk, fief al separatiștilor proruși în estul Ucrainei, informează AFP, citând un comunicat al Organizației. Reprezentanții OSCE subliniază că, în ciuda acestui incident, nu intenționează să își întrerupă activitatea din estul Ucrainei.
Vehiculele au fost incendiate la un sediu al misiunii OSCE care monitorizează conflictul în estul separatist prorus.
”Patru vehicule blindate ale OSCE au fost distruse în cursul nopții într-un incendiu de natură criminală ce a vizat aparent reședința misiunii de monitorizare a OSCE la Donețk”, a anunțat OSCE printr-un mesaj postat pe Twitter.
Organizația susține că scopul incendierii celor patru mașini este acela de a intimida misiunea, care elaborează rapoarte cu privire la evenimentele din estul Ucrainei, se arată în comunicatul
OSCE, care precizează că misiunea nu se va retrage din Donețk.
„La etapa actuală, OSCE nu intenționează să-și întrerupă activitatea (în estul Ucrainei)”, au transmis reprezentanții OSCE.
„Există, se pare, unii care nu doresc ca misiunea să raporteze despre ce se întâmplă în Donețk. Există unii care consideră că un atac violent asupra unor civili și bunurilor lor constituie un mijloc întemeiat pentru atingerea acestui scop”, se mai arată în comunicat.