Patru observatori ai OSCE răpiți în estul Ucrainei au fost eliberați

Publicat: 27 06. 2014, 08:08
Foto: theguardian.com

Insurgenţii proruşi au eliberat, în noaptea de joi spre vineri, patru observatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), răpiţi la sfârşitul lui mai, în estul Ucrainei, a anunţat „premierul republicii” Doneţk, Aleksandr Borodai, citat de RIA Novosti.

Potrivit lui Borodai, aceşti observatori, „un danez, un turc, un elveţian şi un estonian”, au fost eliberaţi necondiţionat.

„Acesta a fost un gest de bunăvoinţă”, a adăugat el, menţionând că alţi patru observatori, „reţinuţi pe teritoriul republicii populare” Doneţk vor fi eliberaţi în timpul apropiat.

Reprezentantul OSCE la Kiev a confirmat eliberarea celo patru observatori.

Două grupuri de observatori OSCE au fost sechestraţi de la sfârşitul lunii mai în estul Ucrainei.

Săptămâna trecută, OSCE a anunţat că a luat legătura cu observatorii sechestraţi şi a adăugat că aceştia sunt „în stare bună şi sănătoşi”.

Eliberarea celor patru observatori are loc în contextul expirării, vineri seara, a armistiţiului de încetare a focului în estul Ucrainei.