Patru autobuze pline cu civili au plecat din Mariupol. Anunțul făcut de autoritățile ucrainene

Publicat: 21 04. 2022, 11:51
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Ilya Pitalev

Patru autobuze de evacuare au părăsit Mariupol, anunţă joi vicepremierul ucrainean Irina Vereşcuk.

Ocupanții ruși din Mariupol îi obligă pe civilii din oraș să poarte banderole albe atunci când se deplasează. În caz contrar, aceștia susțin că vor împușca orice persoană le iese în cale.

Patru autobuze de evacuare au părăsit Mariupolul

Complexul siderurgic Azovsta a găzduit sute de civili împreună cu al 36-lea Batalion al armatei ucrainene şi cu Batalionul Azov, rămași fără hrană și fără apă.

Luptătorii ucraineni care se află la complexul metalurgic Azovstal din Mariupol au primit, miercuri, un nou ultimatum din partea Ministerului rus al Apărării.

Având în vedere principiile strict umanitare, forțele armate ale Rusiei propun, din nou, ca luptătorii batalioanelor naționaliste și mercenarii străini să înceteze operațiunile militare începând cu ora 14.00 (ora Msocovei), 20 aprilie, și să depună armele”, a transmis Ministerul rus al Apărării.

Ucraina, gata de discuții cu Rusia în Mariupol

Negociatorul ucrainean Mihail Podoliak spune că ar fi bucuros să organizeze „o rundă specială de negocieri” cu reprezentanții Federației Ruse în orașul Mariupol fără vreun fel de condiție.

Principalul negociator al părții ucrainene a explicat că lansează această ofertă „pentru a-i salva pe băieții noștri, (batalionul) Azov, armată, civili, copii, cei aflați în viață și cei răniți”.

Orașul Mariupol a fost atacat încă din faza inițială a invaziei și rămâne sub asediul forțelor ruse. Câțiva civili captivi de săptămâni întregi au reușit să plece miercuri, însă oficialii ucraineni spun că a fost vorba despre mai puțini oameni decât ar fi sperat.