PATRIARHUL VECIN DE BIROU CU PUTIN. Liderul celei mai mari Biserici Ortodoxe vine la București (FOTO)

Publicat: 23 10. 2017, 20:05

Un eveniment istoric, deja mult comentat, va avea loc zilele următoare la București.
Surse diplomatice de la Kremlin au confirmat că Patriarhul Chiril I al Moscovei, care conduce Biserica Ortodoxă Rusă, cea mai mare Biserică ortodoxă a lumii, se va afla la București de pe 26 până pe 28 octombrie 2017. Precedenta vizită, cea apatriarhului Pimen al Moscovei la București, a avut loc în 1983.

Faptul că la Kremlin se știe despre această vizită, arată nu doar dimensiunea spirituală a acestui moment, ci mai ales semnificația politică.
Vladimir Putin și-a dat acordul pentru această vizită, chiar dacă, oficial, puterea politică și Biserica din Rusia sunt separate și nu au relații de subordonare.
Potrivit versiunii oficiale, Patriarhul rus vine la București în semn de omagiu adus celor 10 ani de când Preafericitul Daniel a fost ales Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dar și pentru a genera o relansare a relațiilor inter-ortodoxe dintre cele două Biserici, cele mai mari ca număr de creștin-ortodocși din toată lumea.
Cu această ocazie la București Patriarhul Chiril va aduce moaștele Sfântului Serafim de Sarov. O parte din acestea va fi donată Patriarhiei Române.

Un alt posibil subiect care va fi pus pe tapeteste readucerea în discuția publică a canonizării mucenicilor, mărturisitorilor și apărătorilor ortodoxiei din perioada comunistă. Patriarhia rusă a canonizat peste 2000 de mucenici anticomuniști, Patriarhia română niciunul.

Colaborare strânsă cu KGB-ul

În continuare vă prezentăm un portret al Patriarhului Chiril, preluat de pe qmagazine care prezintă aspectele luminoase ale activității sale.

Dar, înainte de aceasta, menționămcâteva aspecte ale activității sale, care au stârnit valuri în spațiul public. Cu privire la controversata politică bisericească a lui Chiril, vezi aici.

Am vorbit deja despre colaborarea sa strânsă cu KGB-ul, iar apropierea de regimul lui Putin este deja de domeniul evidenței.
Patriarhul Chiril al Rusiei s-a remarcat de-a lungul timpului prin mai multe declarații controversate, unele care pot fi considerate de-a dreptul scandaloase. Cea mai recentă se referă la faptul că problemele mintale pot fi vindecate prin exorcizare şi că „scoaterea demonilor" din oameni ar putea chiar să aibă efect acolo unde tratamentele medicale eşuează.

Declaraţia capului Bisericii Ruse a stârnit multe controverse, mai ales că acesta a insistat că, în locuri în care specialiştii nu au succes, exorcizarea este o variantă potrivită care poate găsi leac problemelor mintale, susţin jurnaliştii de la RIA Novosti, citaţi de The Moscow Times.
O altă declarație șocantă a Patriarhului Chiril din 2013 este aceea că recunoașterea de către statele occidentale a căsătoriilor între persoane de același sex prevestește sfârșitul lumii.

În aprilie 2012 Chiril a fost implicat într-un scandal răsunător. După ce inițial a negat fapta, Biserica Ortodoxa Rusă a recunoscut că a modificat o fotografie a patriarhului Chiril, de pe pagina sa de Internet, pentru a „șterge” ceasul elvețian marca Breguet, de 30.000 de dolari, al preafericitului. Falsula ieșit la iveală deoarece ceasul era, în continuare, perfect vizibil în reflexia mâinii pe tăblia lustruită a mesei.

Avere colosală din vânzări de tutun, alcool și carburanți

Totuși, foarte puțini știu că Patriarhul (Vladimir Gundyaev în pașaport), un miliardar și un fost agent KGB, a făcut avere din vânzări de tutun, alcool și carburanți. Din cauza activităților sale organizațiile non-profit au fost scutite de plata taxelor la stat. Noul lider ortodox este pasionat de jocuri cu stocuri, curse auto, schi alpin și de reproducerea a rase exclusive de câini. El deține vile în Elveția și un penthouse, cu vedere la Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.

După ce Patriarhul Aleksii al II-lea a murit, Sinodul ortodox, format din lideri spirituali, de afaceri și sociali, a ales un nou lider. După ce Mitropolits Filaret și Kliment și-au retras candidaturile, Kirill a câștigat poziția. Când a devenit prea evident că Aleksii își trăiește ultimele zile, Mitropolit Mephody, considerat cel mai puternic candidat pentru postul de Patriarh, a fost trimis pentru a conduce Biserica Ortodoxă din Kazahstan. Ar putea fi doar o coincidență, dar zvonurile și articolele din ziarele locale au sugerat un alt scenariu, potrivit Timpul.md.

În 2001, Chiril și-a cumpărat un penthouse în Moscova, iar oameni familiari cu această problemă afirmau că interesele sale s-au ridicat la imobiliare, carburanți și stocuri. Conform studiului realizat de Universitatea de Stat umanitar rusesc în 2004, despre economia subterană a Rusiei, averea lui Kiril ajungea la patru miliarde de dolari SUA.

Chiril este acuzat de a fi posesorul unei averi colosale, de milioane de dolari, rezultată din traficul mai puțin creștinesc cu tutun.

Patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii( pe numele său Vladimir Gundeaev) s-a născut la Leningrad (St. Petersburg) la 20 noiembrie 1946. Tatăl său a fost preot, iar mama sa profesoară de germană.Tatăl său a fost, potrivit unor surse foarte credibile, agent KGB, iar Chiril însuși nu a fost lipsit de acuzații de colaborare similare.

După ce termină clasa a VIII-a, înainte de a absolvi Şcoala Medie, a fost angajat ca membru al Expediţiei Geologice Complexe a Direcţiei Geologice de Nord-Vest din Leningrad, lucrând aici între 1962-1965 în calitate de tehnician cartograf. Urmează Seminarul teologic și Academia Teologică Ortodoxădin Leningrad. Este tuns în monahism și trece prin toate treptele ierarhice până devine mitropolit în 1991, potrivit Qmagazine.

Din 1989 până în 2009 estePreşedinte al Departamentului de Relaţii Externe (din august 2000 — Departament al Relaţiilor Externe Bisericești), membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

La 27 ianuarie 2009, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a ales Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii.

Patriarhul rocker și vedetă TV adoră schiul și scuba-diving

Chiril era considerat de mult timp „aproape ca omul cel mai cult din Rusia”, scrie Mihail Zâgar în „Toți oamenii Kremlinului”,carte pe care laureata Nobel, Svetlana Alexievici, o declară „cea mai serioasă analiză a ultimilor 20 de ani”.

„În aprigii ani ’90, el a început să prezinte propria sa emisiune la Canalul Unu al televiziunii ruse –Cuvântul păstorului –remarcându-se prin faptul că vorbea o frumoasă și modernă limbă rusă, emisiunile lui erau limpezi, filozofice, profunde și foarte moderne”, scrie Zâgar, amintind că Chiril, la acea vreme doar mitropolit, era perceput atât de modernist și de reformist, încât începuse să fie acuzat de erezie și de o prea mare apropiere de catolici și de occidentali.

În 2009,Chirildevine Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse(BOR), în primele alegeri democrate din cadrul acestei Biserici, după căderea Uniunii Sovietice în care predomina ateismul ca politică de stat.Conduce practic cca 150 de milioane de credincioși ruși din Rusia și din alte 60 de țări.

Indubitabil însă, carisma, puterea și erudiția lui Chiril, (care atunci când era mitropolit nu a ezitat să urce pe o scenă la un spectacol rock în Ucraina și să salute asemeni unui star, urlând în microfon, o sută de mii de oameni)sunt arme pe care Vladimir Putin le-a cultivat, luânduși-l aliat.

Chiril nu s-a sfiit ca în preajma ultimelor alegeri prezidențiale să declare public că prosperitatea și stabilitatea Rusiei, de când a venit la putere Vladimir Putin, este un „miracol de la Dumnezeu”, devenind astfel un agent electoral pentru actualul lider de la Kremlin. Dincolo de declarații însă, între cei doi există nu doar o colaborare, ci și oprietenie.Chiril, pasionat de schi, a acceptat de multe ori invitația lui Putin de a practica acest sport împreună cu el pe pârtiile de la Soci, chiar dacă de cele mai multe ori, Patriarhul preferă Elveția.

Întregind tabloul de cleric „altfel”, pe lângă schi, Chiril iubește și scufundările. Relația apropiată dintre Biserică și puterea politică a dus la adoptarea în 2010 a unei legi îndelung așteptată, prin care toate proprietățile confiscate Bisericii erau retrocedate acesteia. Kremlinul a finanțat mereu prin diferite granturi Bisericasau organizații afiliate acesteia precum Uniunea Tineretului Eurasiatic și Institutul pentru Studii Eurasiatice care promovază interesele politice ale Kremlinului în lume.

Un rebel temperat

Au existat însă și momente în care Chiril nu a „îmbrățișat” cauza lui Putin.

Invadarea Ucrainei și anexarea Crimeei, pe care Putin a justificat-o într-un discurs ca fiind de esență spirituală, pentru că aici s-ar fi botezat Vladimir cel Mare, creștinătorul Rusiei, a pus în pericol viața a sute de mii de ruși ortodocși și a fragilizat situația miilor de parohii organizate sub Biserica ucrainiană autonomă, dar afiliată la Biserica Ortodoxă Rusă de la Moscova.

Deși Chiril era invitat mereu la discursul anual despreStarea națiuniirostit de Putin, în 2014, după invadarea Ucrainei, Patriarhul nu a mai fost văzut în primul rând,cum obișnuia. Putin a spus atunci căimportanța Crimeei pentru Rusia este ca cea pe care o are Muntele Templului din Ierusalim pentru evrei și pentru musulmani. Situaţia Bisericii Ortodoxe ruse din Ucraina, efectiv persecutată de naţionaliştii ucrainieni, rămâne una din marile provocări ale actualului Patriarh de la Moscova.

Nici în cazul Osetiei,Chiril nu a pierdut ocazia să se delimiteze de planurile lui Putindeclarând public că independența politică nu presupune ca Biserica din Oseția să iasă de sub tutela Bisericii georgiene.

Chiar dacă discursul său s-a mai nuanțat și nu mai este același promotor al valorilor occidentale,Chiril este Patriarhul cu cea mai mare deschidere ecumenică din întreaga istorie a Bisericii Ortodoxe ruse.

Subiecte sensibile

Cei doi patriarhi, Daniel și Chiril, vor avea pe agendă câteva subiecte sensibile, așa încât cel românare o misiune diplomatică extrem de complicată în gestionarea acestei vizite.

Este încă netranșată vechea situație a mitropoliilor din Republica Moldova: Mitropolia Moldovei, care ţine de Moscova (şi are majoritatea credincioşilor din Basarabia, inclusiv de limba română) şi Mitropolia Basarabiei, subordonată canonic Bucureştiului (cu destul de puţini credincioşi).

O altă temă va fi Sinodul din Creta, la care ruşii nu au participat, dar românii au fost o prezenţă importantă şi destul de influentă.

Și nu în ultimul rând este de văzut cum vor aborda cei doi înalți prelați,rusofobia din societatea româneascăşi faptul că în toate campaniile anti-ruseşti s-a insinuat periodic ideea că Ortodoxia rusă ar fi doar un agent de influenţă al Moscovei.

Să nu uităm însă și că, în curând, va avea loc un referendum pe tema modificării Constituției privind definirea familiei ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie, și nu dintre doi homosexuali sau două lesbiene. Din acest punct de vedere, cei doi patriarhi văd lucrurile la fel și au aceeași viziune despre valorile familiei. Nu o dată, Chiril s-a exprimat împotriva relațiilor dintre persoane de același sex, considerîndu-le o deviere a libertăților occidentale.

Despre o premieră a fost vorba și înfebruarie 2016, când în aeroportul de la Havana, Cuba, Chiril s-a întâlnit cu Papa Francisc,fiind prima întâlnire între capii celor două biserici, Catolică și Rusă, din 1054 încoace, când cele două s-au separat în ceea ce avea să fie Marea Schismă.

Patriarhul Moscovei nu a ezitat să străbată mii de kilometri și să ajungă în Antarctica, tot în cadrul premierelor stabilite de el, prilej cu care s-a fotografiat cu pinguinii și a discutat cu oamenii de știință aflați la baza de cercetări Bellingshausen de pe Insula Regele George. Nu a pierdut prilejul unui mesaj politic arătând că „aici, atât de aproape de Statele Unite, cercetarea științifică nu are granițe.”

Este primul, și deocamdată singurul, lider ortodox care vizitează Antarctica.

Apărător al naționalismului rusesc

Deschis ecumenic, Patriarhul Chiril este în același timp foarte pan-slavist și are ambiția de a vedea Biserica Ortodoxă rusă în fruntea întregii lumi ortodoxe.

De aceea el nu a făcut niciun pas concret pentru împăcarea lumii ortodoxe în jurul Patriarhiei ecumenice de la Constantinopol, cea care prin tradiție are rolul de primat al lumii ortodoxe

Boicotarea Sinodului pan-ortodox din Creta (numele său oficial fiindSfântul și Marele Sinod, tocmai pentru că prin boicotul rusesc, georgian, etc. nu avea cum să mai fie pan-ortodox) este rezultatul politicilor Bisericii Ruse de a se impune în lumea ortodoxă ca principal actor.

Cândva un mitropolit deschis către dialogul interreligios, odată devenit Patriarh, Chiril pare să fi trecut de partea naționalismului rusesc, care își transformă ortodoxia în port-stindard.

O altă dimensiune politică ce a „contaminat” și Biserica estedughinismul– o sinteză complexă și stranie de nostalgie sovietică, nostalgie imperială rusă și geopolitică de secol XX – iniţial condamnat de Biserica Ortodoxă rusă, dar puternic susţinut de o parte a societăţii civile pan-ortodoxe și chiar de mulți intelectuali ruși.

Chiril a înțeles că puterea nu este doar clasică, ci și „virtuală”.

Semnificativ este faptul că din 2011, printr-o decizie luată de Dmitriy Medvedev,Patriarhul are un birou la Kremlin, pe același culoar cu Președintele rus.

O miză politică importantă

Indubitabil această vizită are și semnificaţii politice și Chiril va încerca odezghețarea relaţiilor româno-ruse după o lungă perioadă de „război rece” între cele două ţări.

Ar fi o greșeală de diplomație și de politică externă dacă liderii de la București nu ar folosi această oportunitate, creată de partea rusă, și aparent eminamente spirituală, pentru a deschide un dialog care poate folosi și politicului pentru dezamorsarea tensiunilor româno-ruse din ultimii ani.

În acest context, posibila vizită a patriarhului Chiril în România ar fi una foarte interesantă, mai ales în perspectiva alunecării lente a țării noastre înspre sfera de influență rusească, dar și a faptului că în sânul BOR există un conflict mocnit între filo-ruși și filo-occidentali.