Pățania de la restaurant a unui client. A primit o taxă pentru încălzirea brioșei

Publicat: 30 05. 2024, 12:32
Sursa foto: unspalash

Un bărbat din Melbourne a mers într-un restaurant să bea o cafea și să mănânce o brioșă, dar momentul care ar fi trebui să fie de relaxare s-a terminat cu mulți nervi. A cerut să i se încălzească brioșa și o observat pe nota pe plată că a fost taxat pentru acest lucru.

Taxă de încălzire

Clientul a fost foarte furios în urma experienței de la restaurant și a povestit pe rețelele de socializare pățania sa. La aceasta s-au strâns foarte multe comentarii și reacții ale internauților care, la rândul lor, au fost șocați de ceea ce a păți acel bărbat, conform Cancan.

Clientul a văzut că pe nota de plată a fost trecută o taxă de încălzire de 1 dolar.

„Un dolar nenorocit pentru a-mi încălzi brioșa? Lucruri de genul ăsta te fac să dai din cap și să te întrebi încotro se îndreaptă toate acestea,” a scris el alături de fotografie.

Bărbatul a spus că înțelege că prețurile au crescut, dar persoanele ar trebui să fie informate despre astfel de taxe.

Acesta a plătit 4,5 dolari pentru o cafea și 8 dolari pentru brioșă, bani în care s-a inclus încălzirea.

„Mâncarea și serviciul au fost grozave, dar niciodată să nu uiți cum lași oamenii să plece, pentru că este ultima experiență sau, în acest caz, ultimul gust pe care îl vei lăsa în gura lor”, a mai adăugat clientul.

Postarea de pe Facebook a strâns multe comentarii și reacții, dar apoi a fost ștearsă.

„Nu pot să cred că ți-au cerut 1 dolar pentru a încălzi o brioșă”;

„Pentru 7 dolari, trebuie să fi fost cea mai bună brioșă vreodată – eu nu aș plăti niciodată mai mult de 5 dolari (3 USD)”, au fost unele dintre mesajele internauților.

Reacția purtătorului de cuvânt al cafenelei

Purtătorul de cuvânt al cafenelei a transmis că taxa de 1 dolar a fost o greșeală. A spus că nu a taxat și nu va taxa niciodată încălzirea produselor.

Acesta a mai criticat clientul și consideră că înainte de a posta pe Facebook ar fi trebuit să discute pentru rezolvarea problemei. În urma situației, proprietarul a primit chiar și amenințări cu moartea.