Cercetătorii austrieci de la Universitatea din Grazau au dezvoltat o pastilă care ar putea împiedica transmiterea noului coronavirus. Medicamentul le-ar putea fi adminstrat persoanelor deja infectate și ar trebui săinactiveze coronavirusurile din cavitatea bucală, rupând asftel lanțul transmiterii.
Pastila care se dizolvă în gură are la bază un principiu cunoscut, deja utilizat în tratamentul anti-coagulant. Acționează ca un fel de capcană întinsă virusului, îl păcălește – după cum explică specialiștii.
„Virusul are nevoie de două puncte de sprijin pentru a invada un organism. Pe de o parte, receptorul ACE2, clasic, dar pe lângă acesta are nevoie de încă unul, îl numim co-receptor. Noi venim şi i-l propunem virusului într-o formă solubilă, virusul îl primește, este înconjurat de co-receptor, apoi crede că a ajuns la punctul de sprijin corect, nu mai pătrunde și astfel își pierde capacitatea de infectare”, a explicat cercetăorulAndreas Kungl, potrivitsteiermark.orf.at.
Dacă totul merge bine, pastilelear putea fi disponibile în cel mult 6 luni. În acest moment, specialiștii testeazăcât durează protecția pe care o oferă și cât de mult ingredient activ trebuie să fie conținut într-o tabletă.
Următorul pas este testarea medicamentului pe oameni.
„Vom face studii clinice, vrem să le oferim pacienților cu Covid aceste pastile, vom colecta apoi saliva de la acești pacienți și vom vedea dacă este încă infecțioasă”, au declarat cercetătorii, potrivit sursei citate.
Chiar dacă va fi aprobat,nu va înlocui vaccinarea, deoarece li se administrează numai celor bolnavi și e menit doar să prevină transmiterea, nu să și protejeze împotriva infecției.