Pașaportul, obligatoriu pentru europenii care merg în Marea Britanie. Noile reguli se aplică de la 1 octombrie 2021
Pașaportul devine obligatoriu pentru intrarea în Marea Britanie, începând de vineri, 1 octombrie 2021. Regatul le cere acum cetățenilor europeni sau elvețieni să prezinte un pașaport valid la intrarea în țară. Astfel, cei care își doresc să ajungă în Marea Britanie în scop turistic sau din alte motive nu vor mai putea intra doar cu o carte de identitate valabilă.
Schimbare are ca scop să împiedice grupurile criminale și alte persoane să abuzeze de sistem, susține Ministerul de Interne de la Londra.
Pașaportul, obligatoriu la intrarea în Mare Britanie
Începând cu data de 1 octombrie, pașaportul este obligatoriu la intrarea în regatul Unit. Potrivit ministrului britanic de Interne, cărțile de identitate sunt un document nesecurizat.
„Trebuie să reprimăm cu vigoare infractorii care încearcă să intre ilegal în ţara noastră folosind documente false (…) Punând capăt utilizării acestor cărţi de identitate nesecurizate, ne consolidăm frontiera şi răspundem voinţei poporului de a prelua controlul sistemului nostru de imigraţie”, a transmis ministrul britanic de Interne, Priti Patel, potrivit Agerpres.
Măsura adoptată de Regatul Unit face parte dintr-un plan complet de imigrație ce vizează înăsprirea controalelor, post Brexit.
Cine nu are nevoie de pașaport la intrare în Regat
Există și anumiți cetățeni care nu au nevoie de pașaport la intrare în Marea Britanie:
- cetăţenii irlandezi
- cetăţenii europeni sau elveţieni cu statut (provizoriu sau nu) de rezident în Regatul Unit vor putea continua să îşi utilizeze cardul de identitate până la 31 decembrie 2025.