Un acord istoric în încercarea de a opri confruntările sângeroase și de a ajunge la pace în Orientul MIjlociu a fost semnat joi la Cairo. Organizațiile palestiene Hamas și Fatah au semnat un acord de reconcilere sub patronajul Egiptului.
Acest acord are ca scop să pună capăt conflictului dur existent între cele două organizații. Serviciile egiptene de informații au anunțat că prin acord cele două mișcări și-au stabilit ca termen data de 1 decembrie pentru un transfer de putere în Fâșia Gaza, aflată în prezent sub controlul Hamas, grupare considerată teroristă de către Occident, scrie AFP.
Autoritatea palestiniană, entitatea recunoscută internaţional şi care prefigurează un stat palestinian independent, urmează ca la această dată să preia ”toate responsabilităţile” în Fâşia Gaza, se arată în acest comunicat.
Prin acest acord de pace semnat se deschide o oportunitate pentru ca negocierile Israel-Palestina cu medierea internațională să evolueze în așa fel încât să se ajungă la o soluție cu două state independente cu granițe fixe care să existe în pace.