Lista condusă de președintele Reunirea Națională (RN), Jordan Bardella, a obținut 30 din cele 81 de mandate alocate Franței în Parlamentul European, potrivit rezultatelor oficiale finale publicate pe site-ul ministerului de interne al Franței.
Astfel, RN întrece lista Uniunii Creștin Democrate/Uniunii Creștin Sociale (CDU/CSU) din Germania care a obținut 29 de mandate, scrie G4media.
Partidul condus de Jordan Bardella face parte din grupul Identitate și Democrație, care grupează partidele dreptei radicale, populiste și extreme ca Partidul Libertății din Austria, Partidul Libertății din Țările de Jos, Vlaams Belang din Belgia, VOX din Spania sau Chega din Portugalia care a obținut în total 58 de deputați în Parlamentul European care are 720 de locuri.
Conform sursei citate, celelalte mandate de deputat european în Franța au fost atribuite listei Nevoia de Europa (liberal, sprijinitorii președintelui Emmanuel Macron, grupul Renew) 13, Trezirea Europei (Partidul Socialist, grupul Socialiști și Democrați) 13, Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală, grupul Stângii) 9, Republicanii (LR, grupul Partidului Popular European) 6, Verzii (grupul Verzi/EFA) 5 și Franța Mândră (extrema dreaptă) 5 mandate.
Amintim că, după victoria extremei drepte la alegerile europarlamentare, Emmanuel Macron a anunțat duminică, 9 iunie, dizolvarea Adunării Naționale, informează AFP.
Primul tur de scrutin va avea loc pe 30 iunie, iar cel de-al doilea pe 7 iulie. „Este o decizie serioasă și cu greutate, dar mai presus de toate este un act de încredere”, a declarat președintele francez Emmanuel Macron.
„În câteva momente, voi semna decretul de convocare a alegerilor legislative, care vor avea loc la 30 iunie pentru primul tur și la 7 iulie pentru al doilea tur”, a declarat Macron, după anunțarea rezultatelor.