Partidul lui Vladimir Putin a câștigat majoritatea în Duma de Stat

Partidul lui Vladimir Putin a câștigat majoritatea în Duma de Stat

În urma alegerilor parlamentare din Rusia, partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită , a obținut majoritatea în Duma de Stat, cu 49,69% din voturi, Cu toate acestea, formațiunii politice îi lipsesc câteva sutimi pentru a avea majoritatea absolută, informează Ria Novosti.

Pentru a avea majoritatea absolută, partidul câștigător are nevoie de 50% din voturi. Partidul premierului rus a suferit un declin considerabil după numărarea a circa 94% din buletinele de vot, conform rezultatelor preliminare, departe de cele două treimi din majoritatea constituțională pe care a deținut-o în ultimii partru ani.

Partidul Rusia Unită are îndeajuns de multe voturi pentru a-și asigura majoritatea scaunelor din Dumă, dacă se pun la socoteală și cele deținute de partidele care nu au obținut minimum 7% din voturi pentru a fi reprezentați individual (Yabloko, Patrioții Rusiei și Cauza Dreaptă). Chiar și așa, rezultatul reprezintă un eșec al formației conduse de Putin.

Astfel, partidul Rusia Unită al lui Vladimir Putin va fi reprezentat de 238 de deputaţi din totalul de 450 în Camera inferioară a Parlamentului. Partidul Comunist, clasat al doilea în alegerile legislative de duminică, va avea 92 de deputaţi, Rusia Dreaptă (centru-stânga) va avea 64 de locuri, iar Partidul Liberal-Democrat (naţionalist) 56, potrivit repartizării mandatelor la acest scrutin proporţional, a anunţat preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Vladimir Ciurov.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei